Craiova: Delegaţie a IJJ Dolj alături de generalul (r) Titu Stoicheci la împlinirea a 106 ani

0
430

DSCN0011O delegaţie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi i-a făcut o surpriză, luni, 9 ianuarie a.c., generalului de brigadă în retragere Titu Stoicheci. Acesta a împlinit venerabila vârstă de 106 ani, ocazie cu care a fost sărbătorit de familie, rude şi generaţia mai tânără de jandarmi. Odată cu înmânarea diplomei de onoare, a plachetei omagiale, a tortului şi şampaniei aniversare,  au ţinut să-i transmită bravului jandarm, urări de sănătate şi multe bucurii alături de cei dragi sufletului. Pentru toţi cei prezenţi, sărbătoritul a evocat momente care i-au marcat viaţa, o viaţă trăită frumos în care a păstrat amintirile din anii petrecuţi în rândurile Jandarmeriei Române.

 

Generalul de brigadă în retragere Titu Stoicheci, s-a născut în comuna mehedinţeană Husnicioara, pe data de 9 ianuarie 1911. După Şcoala Normală de Învăţători din Drobeta Turnu Severin, a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie de la Ploieşti pe care a absolvit-o în anul 1933, iar în anul 1936 a fost avansat la gradul de sublocotenent. Între anii 1936-1939 a pus condeiul în mâna elevilor de la Şcoala Zegaia din judeţul Mehedinţi. În anul 1939 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Dolj, iar în anul 1941 a fost trimis pe frontul de la Odessa. La Stalingrad a fost cea mai grea încleştare din cel de-al doilea război mondial, când a stat adesea cu moartea în faţă fără însă a pune în balanţă sacrificiul vieţii. În anul 1942 s-a întors de pe front, iar în luna martie din anul 1943 a fost avansat la gradul de locotenent şi lăsat la vatră. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Gorj având diferite etape de concentrare şi desconcentrare, până în anul 1947, când a fost avansat pentru rezultate excepţionale la gradul de căpitan şi trecut în rezervă. În perioada următoare şi-a continuat profesia de învăţător la Şcoala de la Zegaia unde a fost director până în anul 1971, când a ieşit la pensie. În semn de respect şi consideraţie, după anul 1990 a fost avansat succesiv la gradele de maior, locotenent colonel şi colonel, în rezervă, iar prin Decretul Prezidenţial nr. 943 din 28 noiembrie 2013, începând cu la data de 1 Decembrie, 2013 a fost avansat la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, primind astfel, recunoaşterea naţională, onoruri şi prinosul de recunoştinţă al generaţiilor actuale de jandarmi.