Djurasovic, vedeta serii la Polivalentă

0
342

Sârbul a luat meciul cu Timba Timişoara pe cont propriu şi a reuşit un „double-double” spectaculos

Meciurile echipei de baschet a Craiovei au devenit principalul punct de atracţie pentru iubitorii sportului din Bănie. Moderna sală, dar şi evoluţiile bune ale formaţiei lui Mandic, revelaţia sezonului în Liga Naţională, întreţin atmosfera deosebită creată de publicul răsplătit marţi seara cu încă un succes, baschetbaliştii rămânând neînvinşi în meciurile disputate în „Polivalentă”. Primul meci ale etapei a 16-a părea unul dezechilibrat în condiţiile diferenţei din clasament, însă Timba Timişoara s-a întărit serios în pauza scurtă din decembrie şi a dovedit acest lucru în Bănie. Ultimele achiziţii, Brown şi Horton, au fost şi cei mai buni jucători ai formaţiei bănăţene, care aproape i-au redus la tăcere pe cei 3.500 de craioveni în primele 15 minute ale jocului. De altfel, Brown, fost jucător „draftat” în NBA, a reuşit un „double-double”, cu 24 de puncte şi 10 recuperări, fiind secondat cu aceeaşi performanţă şi de Glynn, cu 14 puncte şi 10 recuperări la final. Sfertul inaugural a fost adjudecat clar de „urşi”, care au ajuns la 16 puncte avantaj în cel de-al doilea. Sârbul Nikola Djurasovic, de obicei rezervă la SCM, a fost jucătorul decisiv marţi seara pentru formaţia craioveană. După un început în care a ratat neverosimil, baschetbalistul de 29 de ani şi-a reglat „ţeava” spre coşul advers, readucându-şi echipa în meci. Până la final, „Djura” şi-a completat opera cu 21 de puncte şi 12 recuperări, dintre care 9 defensive, pentru un „double-double” memorabil la cea mai bună prestaţie a sa de la venirea în Bănie.

Hallik, debut de efect în Bănie

La pauză, oaspeţii mai aveau doar două puncte avans după o serie de aruncări reuşite de la distanţă şi semidistanţă ale gazdelor. O altă revelaţie a fost chiar ultima achiziţie a Craiovei, estonianul Hallik, care a intrat în sfertul secund şi l-a lăsat până la final pe bancă pe Ionuţ Drăguşin. Cu 13 puncte reuşite, inclusiv o „triţă”, cu un aport defensiv important (5 „rebound-uri defensive şi 2 ofensive), dar şi cu câteva „no-look pass” care au ridicat sala în picioare, pivotul baltic pare să-i fi luat deja locul în echipă lui Drăguşin. De altfel, Habus şi Drăguşin, titularii aflaţi într-o zi slabă, au fost ignoraţi până la final de antrenorul Mandic. Înaintea ultimul sfert, Craiova avea deja un avantaj care părea decisiv de 12 puncte, la care au contribuit şi fazele spectaculoase ale lui Bureau, inspirat atât sub panou, dar şi cu un coş din afara semicercului. Totuşi, „motorul”echipei, „Turbo” Rade Dzambic (foto) acumulase deja 4 greşeli personale, aşa încât a fost menajat pentru ultimele 3 minute, atunci când diferenţa fusese înjumătăţită prin două aruncări de la distanţă ale oaspeţilor. O dată cu revenirea pe teren a liderului, SCM şi-a menţinut diferenţa de 12 puncte, în ciuda unor ratări la „libere”, iar finalul a fost apoteotic, cu un slam-dunk de efect al lui Bureau, care a aruncat sala în aer. „Un meci dificil pe care l-am început ezitant, dar pe parcurs am îndreptat lucrurile. Am avut şi publicul, din nou, alături de noi şi nu putem decât să le mulţumim şi să ne bucurăm că împreună putem să realizăm aceste spectacole sportive” a declarat managerul echipei din Bănie, Marius Toma. În urma acestei victorii, SCM Craiova a urcat pe locul secund în clasament, cu 27 de puncte şi în etapa următoare joacă în deplasare, duminică, de la ora 18 (în direct la Digisport 2), contra formaţiei BCM „U” Piteşti.

 

Baschet, Liga Naţională, etapa a 16-a

SCM „U” Craiova – Timba Timişoara 87-75 (8-18, 26-18, 26-12, 27-27)

SCM Craiova: Dzambic (18puncte), Drăguşin (4), Djurasovic (21), Orbeanu, Habus (2). Au intrat: Seals (9), Bureau (17p), Hallik (13), Petrişor (3).

Antrenor: Andelko Mandic.

Timba Timişoara: Huckaby (8), Mihuţi, Glynn (14), Brown (24), Horton (14). Au intrat: Popa, Czmor (2), Andrieş, Johnson (13).

Antrenor: Bogdan Murărescu