Alegerile parţiale pentru funcţia de primar general al Capitalei au fost până la urmă o chestiune exclusivă a bucureştenilor, pe care (cam 70%) i-a cam durut „în pălărie”, de cine urmează să fie viitorul primar general. Componenta administrativă a funcţiei a fost, din păcate, obturată de componenta politică, deşi bucureştenii aveau nevoie de un primar general „bun”, fiindcă s-au tot plâns, în spaţiul public, că n-au avut parte de el, de-a lungul anilor. Că se resetează scena politică, după deznodământul alegerilor respective, că nu ştim ce se mai întâmplă, fiindcă toată lumea „bună” a partidelor face declaraţii belicoase şi o nouă moţiune de cenzură îşi urmează cursul, social-democraţii bătând cu piciorul în pământ „noi sau useriştii”, de coabitat nu mai coabitează, asta vedem. Fiindcă războiul e declarat şi Dominic Fritz (primarul Timişoarei), liderul USR, face scut în jurul Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, căreia i se cere imperativ demisia, după cele întâmplate. Discuţiile cam otova, care se poartă, pun într-un fel batista pe ţambal, în privinţa verosimilităţii sondajelor de opinie care au greşit –nimic nou- toate, clasamentul final. Nici un sondaj, pentru Primăria Bucureşti, n-a „ghicit” podiumul corect (Ciucu, Alexandrescu, Băluţă, Drulă). Mai mult, în timpul primelor comentarii, duminică seara, după anunţarea exit-poll-ului Curs-Avangarde la Antena 3 CNN, sociologul Marius Pieleanu a ţinut să atragă atenţia asupra imposibilităţii schimbării ordinii enunţate, date fiind diferenţele consistente de procente, între candidaţi. Şi a avut… „dreptate”: Daniel Băluţă (20,51%) plasat pe locul doi a fost devansat finalmente de Anca Alexandrescu, susţinută de AUR (21,94%) căreia i se rezervase „politicos” locul trei. Sondajul Atlasintel, pe perioada 1-5 decebrie, publicat vineri seara, de HotNews o dăduse pe Anca Alexandrescu, considerată candidat suveranist, pe locul întâi. Sondajul Curs-Avangarde l-a dat pe Daniel Băluţă câştigător şi pe liberalul Ciprian Ciucu pe locul doi. Confruntarea văzută de la distanţă părea o bătălie între doi primari de sector. La rândul său, sondajul Inscop, publicat cu câteva zile înainte de ziua alegerilor, l-a dat tot pe candidatul liberal pe primul loc, dar la diferenţă infimă de Daniel Băluţă. Discuţia privind onestitatea ştiinţifică în comunitatea sociologică nu este nouă. Dacă readucem în discuţie haosul din sondajele de opinie premergătoare alegerilor prezidenţiale de anul trecut, justificat prin faptul că nu se putea măsura intenţia de vot a diasporei, realizăm că avem o problemă. Admitem că foarte mulţi repondenţi ezită să spună adevărul, atunci când nu se sustrag, admitem că participarea redusă –cum a fost şi duminică- crează dificultăţi de interpretare a datelor (când acestea nu sunt scoase din burtă). Dar cu toate acestea a avea asemenea „denivelări” în sondajele de opinie rămâne greu de înţeles. Mai ales că „la alţii”, după cum ne-am convins, sondajele de opinie chiar „bat” cu ceea ce urmează a se întâmpla.
















