Comentariu la un concurs fără câştigător!

0
831

Concursul organizat de direcţia management-resurse din cadrul IGPR, pentru ocuparea funcţiei vacante (de peste 2 ani) de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a avut în aproape toate privinţele aspectul unui examen. Dur. La care nota de trecere se poate obţine de regulă în 3 feluri: printr-o foarte bună pregătire, prin noroc sau prin pile. Între examen şi un concurs existând o deosebire, nu doar semantică, cel din urmă s-a desfăşurat sub forma unui interviu structurat pe subiecte profesionale, menţionează site-ul IGPR. Candidatul îndreptăţit să fie declarat câştigător, în temeiul unor rezultate concrete muncii de poliţist, a unor indicatori specifici, comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, a primit nota 5,70, insuficientă, baremul fiind minimum nota 7. De regulă un concurs face o departajare între doi sau mai mulţi candidaţi, neexistând însă nici o certitudine că nota cea mai mare înseamnă implicit o bună sau oportună selecţie. Instituirea regulii concursului s-a făcut, bănuim, pentru scoaterea funcţiei respective de sub orice umbrelă politică, de cele mai multe ori şi a conferirii plusului de stabilitate şi legitimitate necesare. Concursul rămâne în cele din urmă un criteriu de departajare, deşi rezumat doar la proba de interviu, nu inspiră mare încredere. Fiindcă, între altele, nu ţine cont de multe criterii, unele esenţiale în orice activitate, cu atât mai mult în ceea ce presupune managementul unui Inspectorat Judeţean de Poliţie la toate palierele lui. Putea aşadar să fie „tobă de carte”, să răspundă la foc automat comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, la toată puzderia de întrebări a comisiei examinatoare, dar asta nu însemna nimic. Dacă exista ceva, care îl legitima îndreptăţit, la ocuparea postului de şef al IPJ, pe care îl girează, pe comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, era buna cunoaştere a judeţului, unul de frontieră, a posturilor de poliţie din teritoriu, supla conlucrare probată în timp cu celelalte structuri care fac parte din sistemul integrat de ordine publică pentru combaterea infracţiunii stradale, şi nu numai atât. Nu mai menţionăm alte instituţii, cu care Poliţia colaborează direct, dar amintim altceva. Cel puţin două examene cu ridicat grad de dificultate, dacă nu maxim, le-a promovat în decurs de mai puţin de un an, cel la care ne referim: prinderea în timp record, în urmă cu exact un an a unui evadat din Centrul de reţinere şi arestare preventivă al IPJ Dolj, unde fusese adus pentru continuarea cercetărilor, într-un alt dosar, şi asigurarea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea unui eveniment de amploare cum a fost festivalul de muzică IntenCity de la Craiova, întins pe durata a trei zile, la sfârşitul lunii august a.c.. Când întreaga desfăşurare de forţe, judicios coordonată, a întărit sentimentul, resimţit de mai mult vreme, acela că municipiul Craiova este un oraş sigur. Încrederea în probitatea Poliţiei Române, Jandarmeriei – Gruparea Mobilă, Poliţiei Locale, a fost consolidată ca niciodată. Nu jelim şi nici nu blamăm, insuccesul de etapă, al comisarului-şef Laurenţiu Dumitrescu, care suplineşte, la o manieră rezonabilă, repetăm, de peste un an, funcţia de inspector-şef al IPJ Dolj. Dar simţim că ceva nu e în regulă. Oricum câtă vreme selecţia de cadre arată aşa cum arată, câtă vreme se caută cu „discreţie” recompensarea unor loialităţi private, câtă vreme dăm liniştea publică şi rigoarea, care vedem cum se clamează „în povestea Schengen”, pe mâinile cui se nimereşte, vom rămâne un pitoresc membru al UE, dacă nu cel mai caraghios eşec al lărgirii ei.