Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, ediţia 47, continuă cu un recital online susţinut de pianistul MIHAI UNGUREANU, oboistul LIVIU FĂRCAŞ, clarinetistul LIVIU CHISER, cornistul IOAN GABRIEL LUCA şi fagotistul MIHAIL TCACI. În program sunt cvintete din creaţia compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven. Evenimentul va fi transmis în premieră joi, 10 decembrie, de la ora 19:00, pe canalul de YouTube al Filarmonicii „Oltenia” Craiova: http://bit.do/canalyoutubefilarmonicaoltenia
Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani, a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scena Filarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie. Ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare. În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud (în S. U. A., Canada, Argentina şi Brazilia a susţinut o serie de concerte cu orchestra și recitaluri de mare succes), din Rusia (ex-U. R. S. S.) şi din spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran, Liban).
Născut în anul 1979, Liviu Fărcaș a urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureș. A absolvit cursurile Facultății de Muzică din Brașov (secția interpretare instrumentală – oboi) în anul 2002. Riguroasa pregătire muzicală de care a beneficiat în timpul anilor de formare profesională, talentul și munca susținută au constituit elementele principale ale dezvoltării carierei lui artistice. În acest sens, un rol covârșitor în evoluția artistică a tânărului interpret i-a revenit distinsului profesor Dorin Gliga. Liviu Fărcaș a urmat încă din primii ani ai facultății cursuri de perfecționare în domeniul muzicii de cameră (Brașov – 2000, cu Samsa Kotinen – Finlanda), cursuri de orchestră (Odorhei – 1999) și de specializare în domeniul creației contemporane (la Sighișoara, 1997 – 2002, cu prof. Hans Elhorst din Elveția). Din anul 2003 este solist instrumentist în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”. Pe plan internațional, a întreprins turnee artistice în Ungaria, Italia, Franța, Spania, Austria.
Liviu Chisăr s-a născut în anul 1968, la Craiova. A absolvit succesiv Liceul de Artă din orașul natal și Academia de Muzică din București. În timpul școlii, datorită perseverenței și talentului său, a obţinut numeroase premii la Festivalul Cântarea României și la Olimpiadele Naționale de Interpretare Muzicală. În ipostază solistică, a interpretat cu succes Concertul pentru clarinet de W. A. Mozart, Concertele pentru clarinet de Cal Maria von Weber, Simfonia concertantă de Franz Danzi. După absolvirea studiilor universitare, s-a angajat în Orchestra Națională Radio din București, iar din 1996 este prim-clarinetist în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”, cu care a întreprins turnee de concerte în Italia, Spania, Germania, Elveția și Franța.
Ioan Gabriel Luca s-a născut în 1977, la Dorohoi. De la vârsta de șase ani a studiat vioara, iar de la doisprezece ani a început studiul cornului, sub îndrumarea profesorului Neculai Musteaţă, în cadrul Liceului de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi. În 2001, cornistul Ioan Gabriel Luca a absolvit cursurile clasei de corn (prof. Nicolae Lipoczi) din cadrul Universităţii Naționale de Muzică din Bucureşti (specializarea corn solo). Din 1997, este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” – București, iar din 1999 este şef partidă corn. Împreună cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” a participat la numeroase turnee internaţionale de mare succes în Europa şi Asia. Ca solist, a concertat în compania a numeroase orchestre filarmonice din țară: ”George Enescu” – București, Botoșani, Constanța, Brașov, ”Ion Dumitrescu” – Râmnicu Vâlcea.
Mihail Tcaci s-a născut în Republica Moldova în anul 1977. În perioada 1984 -1995 a studiat la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu”, apoi la Universitatea de Artă din Chișinău (1995-2000). Între anii 2001-2015 a fost angajat în orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini” Craiova, actualmente Opera Română Craiova, în funcția de artist instrumentist fagot, iar din anul 2015 până în prezent este membru în orchestra Filarmonicii „Oltenia”, în funcția de solist intrumentist fagot.