Deşi a făcut doar act de prezenţă la Piteşti, Universitatea Craiova a pierdut trei jucători
Bălgrădean – A avut o intervenţie incredibilă la ocazia lui Adi Popa, dar a şi şutul lui Papp a fost de pe A1. Ar fi trebuit să solicite schimbarea mai devreme, n-a împins deloc în picioare la mingea trimisă de Papp. Ultimul intregralist al Craiovei a fost schimbat pe final şi probabil nu va prinde nici următorul joc.
Achim – Slab, în noua echipei, nu ştie să se poziţioneze, reacţionează târziu, au fost două mingi care au aterizat în spatele său, din care au venit ocazii. Nu are soluţii când vrea să urce, iar o centrare pe meci este prea mult pentru el.
Popov – S-a accidentat devreme, la umărul la care avusese problem şi în tur şi în sezoanele trecute. Probabil s-a încheiat anul pentru el.
Dumitraş – Introdus din nou la închidere, a reuşit să închidă puţine atacuri steliste. Dezorientat în acea poziţie, a fost depăşit uşor. Doar când s-a lipit de fundaşi a mai rezolvat unele faze. Trece printr-o perioadă nefastă, indiferent pe ce post este folosit.
Iliev – Evoluţie mediocră a bulgarului, deşi a fost depăşit în unele dueluri aeriene, iar la faza golului doi a fost prins în bandă şi nu l-a putut opri nici prin fault pe Adi Popa.
Vătăjelu – Ca şi în tur, Adi Popa nu a reuşit prea multe când a jucat pe partea lui Vătăjelu, dar nici olteanul nu a prea reuşit să urce. Când a făcut-o, după 0-1, partea a rămas neacoperită şi imediat a venit golul secund.
Nuno Rocha – A avut puţine mingi utile, s-a zbătut, dar degeaba. Pe contraatacul din repriza a doua a primit pasa de la Ivan prea în lateral şi apoi n-a găsit breşa spre a-i returna coechipierilui din avanposturi.
Băluţă – Frustrat probabil că a fost introdus aşa de târziu, a avut o intervenţie nesăbuită, din cauza căreia nu va mai juca anul acesta.
Kay – A început la mijloc, fiind retras după schimbarea din minutul 25 a lui Popov. Este unul dintre puţinii jucători ai Craiovei care parcurge totuşi o formă bună.
Mateiu – Determinat, ca de obicei, a încercat să menţină o oarecare posesie pentru a tempera avântul steliştilor împreună cu Zlatinski, de foarte multe ori tentativele de ieşire din propriul teren oprindu-se undeva la mijloc, fără pericol pentru poarta adversă. N-a găsit pasele pentru care era atât de lăudat, a fost destul de lent, a contribuit doar la faza defensivă. N-a fost precis nici la lovitura liberă de la 25 de metri executată în finalul primei părţi.
Bancu – Alături de ceilalţi mijlocaşi îşi pooate asuma vina de a nu fi reuşit să împingă jocul în terenul advers. Preocupat de sarcinile defensive, a fost inexistent în jumătatea adversă.
Ivan – A avut o ocazie destul de bună în prima repriză, dar a tras slab cu stângul. La contraatacul din partea a doua a pasat prea în margine către Rocha, probabil de teamă să nu trimită la intercepţie. S-a zbătut între fundaşii adverşi, dar la câte mingi au venit în atac, nu prea avea ce concretiza.