Cârţu: „Am avut un tur super”

0
366

Directorul tehnic Sorin Cârţu a contabilizat ocaziile şi crede că era mai echitabilă o victorie a alb-albaştrilor, dar totodată remiza încheie pozitiv un tur pe care-l consideră peste aşteptări. „Sorinaccio” n-a uitat nici că a antrenat în Gruia, chiar în Champions League. „Dacă ne gândim la ocazii, ar trebui să fim nemulţumiţi de egalul. Oricum, e puţin ciudat că meciul s-a terminat 0-0, fiindcă a fost unul foarte spectaculos. E un sentiment aparte să mă întorc în Gruia. Aici am avut ocazia să joc în Champions League şi niciodată nu voi putea să vorbesc de rău echipa CFR. A fost un tur super pentru noi, dar mă tot gândesc la sincopa din Cupă. Sunt încă dezamăgit şi afectat, mă aşteptam să ajungem măcar în finală. Dar, am dat de omul negru şi rău. Cu Tudor e terminat subiectul, nu vreau să mai aud de el. Îi cer să nu îmi pronunţe numele şi nici eu nu o să mai vorbesc de el” a spus Cârţu.

La conferinţa de presă, Emil Săndoi a declarat: „A fost un joc spectaculos, iar noi am făcut o partidă bună. Veneam după jocul de Cupă cu Steaua, pe care l-am disputat joi. Am stat două zile în autocar, astfel exista un fond de oboseală, dar băieţii s-au capacitat şi au scos un rezultat bun. Ocazii au fost de ambele părţi, mai mari de partea noastră. Până la urmă a fost un joc frumos şi rezultat echitabil. Felicit jucătorii noştri pentru parcursul pe care l-au avut de când noi am preluat echipa, sunt 11 etape în care am obţinut 8 victorii şi 3 rezultate de egalitate. Ne-am fi dorit o victorie şi astăzi, n-a fost să fie, dar e un rezultat care ne menţine în prima jumătate a clasamentului. Având în vedere că am plecat de la 2 puncte şi ultimul loc în clasament şi am ajuns pe 6 eu consider că este un parcurs foarte bun. Suntem mulţumiţi de tot ceea ce s-a realizat, băieţii s-au implicat în antrenamente, au dat dovadă de profesionalism, determinare. E adevărat, greşeli individuale apar tot timpul. Am făcut şi astăzi greşeli care puteau să ne coste, dar per ansamblu am făcut o partidă bună“. Antrenorul alb-albaştrilor a spus că strategia pentru retur va fi decisă în următoarele zile: „Din momentul în care am preluat echipa am stabilit ca la finalul turului să tragem linie. Vom avea în zilele următoare o discuţie cu conducerea şi în funcţie de asta vom stabili strategia pentru retur. Dacă ne gândim la ultimul parcurs am putea să sperăm la Europa. Noi am declarat de la bun început că vom încerca să obţinem maxim din fiecare meci. Jucătorii care au evoluat au demonstrat că merită să îmbrace tricoul Universităţii“.