Pentru cine mai crede astăzi în rădăcini „ideologice” atribuite corupţiei Italia – ca de atâtea ori în istoria ultimelor două secole – le oferă un contraexemplu pe cât de complicat în amplitudine şi inovaţie, pe atât de copleşitor pentru capacitatea mafiei de a se… înnoi. Ori de a se adapta la vremurile în care trăim.
Pe 3 decembrie recent, ziua în care autorităţile judiciare de la Roma au făcut primele dezvăluiri despre una dintre cele mai mari fraude din ultimele trei decenii, s-au împlinit fix doi ani de când, potrivit investigatorilor, a luat fiinţă o organizaţie mafiotă ce-a devalizat Roma şi Italia în întregul ei cu miliarde de euro. Organizaţia, deconspirată sub genericul „Mafia Capitale” (ambiguitatea semantică e aceeaşi, pentru română şi italiană, referind în egală măsură şi la „importanţa” ca şi la statutul de Capitală al Romei!), a fost constituită, potrivit investigatorilor, într-un bar, aşadar pe 3 decembrie 2012; „acurateţea” datei – surprinzătoare pentru un fenomen atât de complex, se bazează, fireşte, pe probe printre care chiar înregistrarea întâlnirii fondatoare. Şeful cel Mare, il Capo, în terminologia de-acum cunoscută, se numeşte Massimo Carminati,
Poreclit Er cecato („Chiorul”, fiindcă a rămas fără un ochi într-o încăierare cu carabinierii, pe la începutul anilor 80), Massimo Carminati s-a născut la Milano, în 1958), însă s-a transferat de copil la Roma, cu familia. Acolo a intrat în rândul tinerilor fascişti, mai întâi în cele ale grupului „Nuclei Armati Rivoluzionari”, apoi în cele ale organizaţiei criminale romane cunoscute sub numele de „Banda della Magliana”.
A intrat, foarte tânăr, în politică, ca extremist de dreapta, apoi, aşa cum declară acum în şiruri lungi de mărturisiri, s-a plictisit şi a tentat să introducă politicul în activitatea criminală. Şi, cum recunosc nu doar majoritatea jurnaliştilor din Peninsulă ci şi surse de la vârful anchetei în derulare, a şi reuşit.
Mafiotul acesta ce-a dominat Roma şi, ulterior, şi-a întins reţelele în toată Italia, dar şi în Marea Britanie, e foarte vorbăreţ: ba chiar cu o dezinvoltură care aminteşte mai mult de personaje din marele cinema, american şi nu numai, dedicat crimei organizate. De altfel, se pare că tocmai această „slăbiciune” a sa – în fond, spun câţiva, o mare atracţie pentru bravură – pare să-i fi fost realmente fatală. Fiindcă, indiferent de procentul dintre realitate şi ficţiune, confesiunile sale au tot ceea ce le trebuie ca să devină imediat… vandabile. I-a cunoscut, susţine de pildă, şi pe Almirante şi pe Aldo Moro, doi dintre cei mai importanţi politicieni ai Italiei post-belice, şi s-a ferit de primul, considerat prea „anti-fascist” şi de-al doilea, prea îngăduitor cu… comuniştii. Ştie şi când şi cum a fost pusă la cale uciderea lui Moro, chiar dacă nu de aceleaşi forţe. A fost în Liban, în timpul războiului civil, fără „mandat” şi, în consecinţă, „milita” în ambele tabere, acolo unde era nevoie de a face bani chiar şi pe nilte Kalaşnikov”.
Însă „inovaţia” sa, dacă vrem „marca” pe care şi-a asumă în materie de istorie a Mafiei e una cât se poate de simplă: fără hoţii la vedere, fără sume în circulaţie, fără obişnuitele mite, ci prin crearea unei reţele largi, aşadar de extracţie „socială”, care să includă şi să implice toate mediile: de la micii negustori din Roma, Milano şi Napoli, la portari, la poliţişti, consilieri, avocaţi şi procurori şi mergând până într-un al treilea cerc, la vârful Puterii. El nu oferea nici mită, nici câştiguri în natură: le solicita tuturor să participe, cu bani, fireşte, la marile investiţii pe care se angaja să le asigure succesul. Şi fiecare îşi primea partea, cea mai „grasă” fiind, fireşte, a sa, care se presupune că e „exilată” îndeosebi la Londra, unde fiul său, o beizadea din altă „ligă”, a fost trimis s-o amnistreze.
Deocamdată, doar cca 210 milioane euro au fost sechestrate şi peste o sută de învinuiţi. Şi nu mai surprinde pe nimeni, în Italia ca şi la noi, ori cam peste tot, că sunt amestecate toate „culorile” politice. Ce-i drept, „centrul” e populat, cum el însuşi recunoaşte, de „fascişti”, fie fani de fotbal, pungaşi, jefuitori, ori infiltraţi la toate nivelele sociale şi politice.
