Michel Platini, un mit francez pe care timpul nu-l va şterge!

La 3 decembrie 1975, la Blois, într-o partidă contând pentru preliminariile Jocurilor Olimpice din 1976, reprezentativa Franţei învingea reprezentativa similară a României (4-0) cu Valentin Stănescu pe banca tehnică şi dezastrul va fi greu de uitat. Atunci am auzit prima dată de Michel Platini, un tânăr jucător la Nancy, J. Fernandez, Rouyer şi Amisse. Din echipa României făceau parte Moraru, Sameş, Sandu Gabriel, Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Mircea Sandu, Iornădenscu, Lucescu şi… introdus a fost şi Ilie Balaci. În partida retur, România a învins (1-0) dar n-a mai contat. Ce a urmat pentru numărul 10 al „albaştrilor” e de povestit şi pentru a marca cea de a 70-a aniversare a sa, editurile So Foot şi Marabout au lansat o frumoasă carte omagială „Platini: Lovituri libere, exerciţii şi pantaloni scurţi”. Fotografii alb-negru, interviuri, materiale de arhivă, totul pentru a prezenta „epoca de aur” a unui jucător care a fost atât de virtuos în teren, elegant, câştigător în 3 rânduri al Balonului de Aur (1983, 1984, 1985), şi al CCE cu Juventus Torino (1984). A executat ultima sa lovitură liberă acum 40 de ani, dar umbra sa încă planează asupra fotbalului francez. Un mit francez pe care timpul nu-l va şterge. Face parte din panteonul fotbalului, alături de Cruyff, George Best şi atâţia alţi emblematici. Era un jucător cu intuiţie teribilă, un mijlocaş creativ, capabil să joace între linii, precum Antoine Griezmann mai târziu. Completa o linie foarte clară, în fotbalul din Hexagon începută de Kopa continuată cu Zidane de ce nu Jean Pierre Papin, Mbappe, şi el din medii modeste. Idolul său absolut Cruyff. I-a mai admirat pe Messi, Cristiano, Snejder. Adevărata dramă pe care a trăit-o a fost pe Heysel în 1985 de pe urma căreia nu şi-a revenit, spunea niciodată. Şi apoi afacerea QatarGate: 10 ani de luptă permanentă, trădări, în special cele ale lui Gianni Infantino, când trebuia să devină preşedintele FIFA. A fost ceva epuizant. Şi cel mai rău este să-l vezi pe Infantino luându-i locul şi transformând FIFA într-o maşină de făcut bani. Platini a fost un reformator: fair-play-ul financiar este creaţia sa. Cu el preşedinte nu aveam un Campionat Mondial cu 48 de echipe şi nici o Cupă Mondială a Cluburilor care epuizează jucătorii. După 10 ani de greutăţi, mulţi ar fi cedat. El nu. Această natură duală, lucidă şi radiantă l-a făcut grozav. A fost preşedintele UEFA între 2007-2015. A jucat doar la 3 cluburi Nancy, Saint Etienne şi Juventus.