Autoturism căutat în Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
310

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităţilor din Germania. 

La data de 07.11.2022, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta pe platformă un alt autoturism, înmatriculat în Germania. Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni, au constatat faptul că autoturismul tractat, marca Audi, model A4, an de fabricație 2019, se află în atenția autorităților din Germania, figurând ca bun căutat pentru confiscare. Şoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că nu ştia, când l-a achiziționat, despre faptul că acesta se află în litigiu. Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”  la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal.