Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, joi, la deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Forumului Carierei, eveniment care reuneşte timp de două zile, la Universitatea din Craiova, studenţi, cadre didactice şi principalii angajatori din regiunea Olteniei.
În acest context, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a salutat continuarea iniţiativei menite să creeze o platformă de comunicare directă între viitorii absolvenţi şi antreprenori, reliefând totodată parteneriatul durabil dezvoltat între administraţia judeţeană şi instituţia de învăţământ superior.
„Mă bucur să vă fiu alături la deschiderea Forumului Carierei, un eveniment care s-a bucurat încă de la prima sa ediţie de un real succes. Prin acest demers, Universitatea din Craiova îşi atinge unul dintre obiectivele prioritare, respectiv pregătirea tinerilor pentru viitoarele cariere. Este de salutat faptul că principalele companii din Oltenia sunt prezente în număr mare la acest forum, cu standuri prin intermediul cărora îşi prezintă ofertele pentru studenţi. Nu puţine au fost ocaziile în care, discutând cu reprezentanţi din managementul unor firme, mi s-a vorbit în termeni foarte frumoşi despre tinerii care urmează cursurile la Universitatea din Craiova.
Pentru noi, pentru Consiliul Judeţean Dolj, este o onoare să putem veni în sprijinul dumneavoastră şi vom continua să susţinem toate parteneriatele şi proiectele desfăşurate în beneficiul educaţiei şi în interesul studenţilor“, a declarat Ion Prioteasa.
De asemenea, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a evidenţiat politicile şi demersurile prin care administraţia judeţeană acţionează pentru a încuraja dezvoltarea economică a zonei şi crearea locurilor de muncă.
„Consiliul Judeţean Dolj deţine două parcuri industriale, primul dintre acestea fiind în prezent complet ocupat şi conducând la crearea a peste 1.000 de locuri de muncă. În momentul în care am dezvoltat aceste platforme de afaceri, ne-am concentrat întreaga atenţie asupra unui obiectiv: să le asigurăm condiţiile necesare celor interesaţi să investească şi astfel să ajutăm la generarea de locuri de muncă. După acest succes, ne-am dat seama că există în continuare cerere din partea companiilor, aşa că am înfiinţat un nou parc, High-Tech Industry Park, pe o suprafaţă iniţială de 24 de hectare, suplimentată de curând cu alte 6 hectare.
Trebuie să amintesc şi importanţa deosebită pe care o deţine Aeroportul Internaţional Craiova, un obiectiv care aparţine Consiliului Judeţean Dolj şi care reprezintă o veritabilă poartă de intrare pentru întreprinzători. Ne bucurăm să putem spune că au existat companii din străinătate care au optat pentru Craiova luând în considerare faptul că beneficiau de o legătură aeriană directă cu oraşul nostru.
Pentru a ajunge în acest punct, am investit aproape 40 de milioane de euro, dintre care 24 de milioane prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană datorită căruia am reuşit să reabilităm şi să modernizăm infrastructura de mişcare. Tot aici, în actualul exerciţiu financiar, ne pregătim să construim un al doilea terminal pentru pasageri, tot mai necesar în condiţiile în care aeroportul nostru a cunoscut o semnificativă dezvoltare în ultimii ani.
Craiova a devenit atractivă, Craiova înaintează în mod vizibil. Sunt foarte mulţi oameni care vin aici şi rămân impresionaţi de ceea ce găsesc la noi acasă. Văd ceea ce s-a realizat în municipiul nostru şi îşi doresc să se aşeze în Bănie”, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.