Astăzi sunt programate două dintre barajele europene pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018. De la ora 21.45, Croaţia – Grecia (DigiSport 1). De când a debutat la Mondiale, în 1998, când a eliminat România în optimi, Croaţia este a fost prezentă la fiecare turneu final. Zlatko Dalic are toate vedetele la dispoziţie pe “Maksimir”: Modric, Rakitic, Mandzukic, Perisic, Brozovic, Kalinic, Kramaric sau Lovren. Grecii s-au calificat şi ei pentru ediţia anterioară, după ce au trecut la baraj de tricolori. La eleni, Donis şi Mantolas sunt accidentaţi, iar Manolas, de la AS Roma, a fost suspendat de FIFA, după ce a încasat deliberat un cartonaş galben în penultimul meci din grupa de calificare, în scopul de a nu risca suspendarea pentru play-off. Neamţul Skibbe are emoţii şi în privinţa celuilalt stoper titular, Sokratis de la Dortmund, care a ieşit accidentat în derby-ul cu Bayern, dar şi în privinţa lui Torosidis. Ambele manşe se vor disputa fără fani ai oaspeţilor în tribune, din motive de securitate.
La Belfast se joacă Irlanda de Nord – Elveţia (arbitrat de Ovidiu Haţegan, DigiSport 3). Gazdele nu vor conta pe veteranul Aaron Hughes, accidentat. Elveţienii, care au câştigat 9 din cele 10 meciuri din preliminarii, nu-l au în lot pe Djourou, dar Petkovic mizează pe oamenii de bază: Burki (Dortmund), Lichtsteiner (Juve), Rodriguez (Milan), Xhaka (Arsenal), Shaqiri (Stoke) sau Seferovic (Benfica).
Mâine se joacă Suedia – Italia (ora 21:45, Digi Sport 1), pe “Friends Arena” din Stockholm. Sâmbătă se dispută Danemarca – Irlanda (ora 21:45, Digi Sport 1). Tot sâmbătă se dispută şi barajul intercontinental între Peru şi Noua Zeelandă, la Lima, gazdele având ocazia de a se califica la Mondiale după 36 de ani. Căpitanul lor, Paolo Guerrero, fost la Bayern Munchen, este suspendat de FIFA pentru 30 de zile, după ce o probă s-a dovedit “neclară” la controlul antidoping. Honduras – Australia este un alt baraj intercontinental, prima manşă la San Pedro Sula. “Socceroos” au supravieţuit unui alt baraj, cu Siria, iar Hondurasul a beneficiat eşecul surprinzător al SUA în Trinidad Tobago.
Cele 23 de formaţii calificate deja la CM 2018 sunt: Rusia (echipa gazdă, calificată din oficiu); Nigeria, Egipt (ambele din Africa); Brazilia, Uruguay, Argentina, Columbia (toate din America de Sud); Iran, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită (toate din Asia); Mexic, Costa Rica, Panama (din CONCACAF – America de Nord, Centrală şi Caraibe); Germania, Anglia, Belgia, Spania, Polonia, Islanda, Serbia, Franţa, Portugalia (toate din Europa).