La Liga: Real Madrid la prima înfrângere

0
412

Real Madrid a început partida de la Sevilla pe „Ramon Sanchez Pizjuan” sub presiunea victoriei catalanilor asupra Villarreal (3-0) în după-amiaza zilei de duminică. La rândul său, FC Sevilla avea nevoie de victorie ca de aer pentru a se îndepărta de linia roşie. Pe deasupra, andaluzii pierduseră cu câteva zile înainte, pe teren propriu, în faţa celor de la Manchester City în C1. Lipsită de Benzema, Marcelo, Carvajal, dar şi de portarul Keylor Navas, dar cu Gareth Bale şi James Rodriguez (intrat în min. 63), Real a avut o bună primă repriză. A trecut pe lângă deschiderea scorului în debutul partidei (min. 11), când la un corner executat de Kroos, Nacho a expediat balonul cu stângul în stâlpul porţii străjuite de Sergio Richo. A reclamat penalty (min. 13) la „mâna” lui Mariano şi a deschis scorul (min. 22) prin Sergio Ramos –execuţie acrobatică – fază la care s-a şi accidentat. Ciro Immobile (min. 36), E. Banega (min. 61) şi F. Llorente (min. 75) au marcat pentru andaluzi, iar în prelungiri, J. Rodriguez a redus din diferenţă. Invincibilă în acest sezon, Real Madrid s-a înclinat într-un meci de mare intensitate  şi, în proxima etapă (21 noiembrie a.c.), primeşte vizita Barcelonei în celebrul „El Clasico”. Alte rezultate: Las Palmas – Real Sociedad 2-0; Celta Vigo – Valencia CF 1-5; Levante – Deportivo La Coruna 1-1; Rayo Vallecano – Granada 2-1; Eibar – Getafe 3-1; Malaga – Betis Sevilla 0-1; Athletic Bilbao – Espanyol Barcelona 2-1; FC Barcelona – Villarreal 3-0; Atletico Madrid – Sporting Gijon 1-0.