Un doljean de 23 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare gravă, luni seara, după ce autoutilitara în care circula s-a izbit de un pom. Şoferul auto, care era băut şi nu avea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autoutilitara, este acum cercetat de poliţişti.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, luni seara, în jurul orei 22.30, Gheorghiţă Andronache, de 43 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea o autoutilitară marca Fiat Ducato, înmatriculată în Bulgaria, pe DN 55, prin Sadova, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga şi, în condiţii de carosabil umed, a părăsit sensul de mers izbindu-se de un pom de pe marginea drumului. În urma impactului, partea din dreapta faţă a fost cea mai avariată, astfel că din accident a rezultat rănirea gravă a pasagerului aflat pe acel loc, Alin Gămălan, de 23 de ani, tot din Sadova. Tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde a primit îngrijiri medicale, în urma investigaţiilor stabilindu-se că s-a ales cu o fisură la coloana vertebrală.
Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost dus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În plus, oamenii legii au stabilit că doljeanul de 43 de ani nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autoutilitara implicată în eveniment.
“Şoferului autoutilitarei i s-a întocmit dosar penal şi cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere cu permis necorespunzător”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.