Minor din Celaru, reținut pentru violență

0
19
Polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Celaru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În ziua de 23 septembrie , polițiștii au fost sesizați de către un tânăr din comuna Celaru, cu privire la faptul că, în seara zilei de 22 septembrie ar fi fost agresat fizic. “Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în urma unui conflict spontan ce a avut loc pe o stradă din comuna Celaru, persoana vătămată ar fi fost agresată fizic de un tânăr de 17 ani, din localitate. În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, ieri, 8 octombrie, tânărul de 17 ani a fost reținuți de către polițiști, pentru 24 de ore. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luarea unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *