Cu 4 săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, din SUA, Kamala Harris şi Donald Trump îşi sporesc atacurile reciproce şi apariţiile în presă. Candidatul democrat şi-a acuzat adversarul că vrea să fie „dictator” în timp ce Donald Trump a spus despre Kamala Harris că are un IQ foarte scăzu. Într-un sondaj de opinie publicat marţi de New York Times, vicepreşedintele american este creditat cu 49% din intenţiile de vot, la nivel naţional, în timp ce rivalul său republican are numai 46%. Alegerile prezidenţiale, neobişnuit de nehotărâte, alimentează tensiunile într-o societate americană aflată parcă la limita răbdării. Kamala Harris, mai nou, întreprinde o operaţiune de seducţie a republicanilor moderaţi, pariind că unii dintre ei nu doresc un nou mandat pentru miliardarul în vârstă de 78 de ani. Şi a reiterat marţi intenţia de a coopta un republican în guvernul său, dacă va fi aleasă preşedinte. Donald Trump îşi sporeşte mitingurile de campanie săptămâna aceasta făcând un zig-zag din Colorado în Nevada şi apoi într-un bastion democrat California.