Şofer vitezoman, circulând cu 150 km/h, depistat de poliţiştii doljeni

0
479
În ultimele 24 de ore, polițiștii doljeni au acționat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Doi dintre şoferi au fost înregistraţi, cu aparatul radar, cu viteze cu mult dincolo de limita legală, având peste 120 km/h, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale într-un cuantum care a depăşit 40.000 de lei.
În urma acţiunii desfăşurate, au fost legitimate și verificate peste 180 de persoane, fiind controlate și aproximativ 150 de autovehicule. “Pentru abaterile constatate au fost aplicate 141 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare. De asemenea, un bărbat de 67 de ani a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Brădești, cu viteza de 150 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile. Totodată, o tânără de 20 de ani, din comuna Unirea, a fost înregistrată de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea București, din municipiul Craiova, cu viteza de 126 km/h. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.