Klaus Iohannis ar trebui să-şi facă griji!

Timp de 5 ani, preşedintele Klaus Iohannis nu a dat interviuri. A făcut, este adevărat, declaraţii publice cu nemiluita, majoritatea dintre ele vizând cu obstinaţie „adversarul politic” PSD şi Liviu Dragnea –când se mai afla „disponibil”- dar a evitat cu desăvârşire orice interviu, chiar la televiziuni cu ziarişti prieteni. Dacă ne amintim bine, în primul său mandat, predecesorul domniei sale, Traian Băsescu, chiar a excelat în această privinţă şi nu i-a prins deloc rău. Fireşte nu ne aşteptam acum ca preşedintele Klaus Iohannis să aibă detenta, dezinvoltura sau aplombul lui Emannuel Macron, care în aprilie anul trecut s-a încumetat să-i înfrunte pe Jean Jaques Bourdin, de la BFM TV, şi Edwy Plenel, patronul de la Mediapart, la Teatrul Naţional Chaillot din Paris, cu o audienţă de 4.2 mil. spectatori la TF1. Dezbaterea –dură pe alocuri- a fost un spectacol veritabil, întins pe durata a două ore- cu o distribuţie excepţională. Doi ziarişti excepţionali l-au avut în faţă pe preşedintele Franţei, apt să reziste, cu stoicism, pe baricade incomode. Emannuel Macron, referindu-se la cei 60 de jandarmi răniţi, într-o intervenţie a spus răspicat: ordinea republicană trebuie să prevaleze. A promis acelaşi exerciţiu peste un an, dar… nu s-a mai ţinut de cuvânt. Ideea de bază a presei democratice este că nimeni dintre oamenii politici, indiferent de demnitatea deţinută vremelnic, nu trebuie să se sustragă de la întrebările incomode, ba chiar şi cele stupide. De exemplu în chestiunea neclară a caselor dobândite, Klaus Iohanis şi fanii săi au bagatelizat sistematic orice încercare de clarificare, fără a oferi explicaţiile impuse de context. Au fost dezbateri, întâlniri cu ziariştii acreditaţi la Palatul Cotroceni, cu dreptul de a pune o întrebare sau două, dar nu despre asta este vorba. Oricum tehnica ocolirii oricărei confruntării publice i-a reuşit. Peste puţine zile intră în campania electorală propriu-zisă, pentru un al doilea mandat, după ce a evitat, cu abilitate, dialogul cu ziariştii într-o schemă democratică a întâlnirii, faţă în faţă, fără loc de fugă. Va evita în continuare orice confruntare directă cu contra-candidaţii săi, indiferent că e vorba de Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu, Mircea Diaconu sau Dan Barna, în care să poată să-şi facă şi „propriul bilanţ”? Că şi despre aşa ceva trebuie făcută o discuţie aplecată. În pragul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009, Traian Băsescu n-a ezitat să se deplaseze la Cluj-Napoca, unde Crin Antonescu îl provocase la un duel verbal. Şi a ieşit o dezbatere vie, circumscrisă momentului. Conservarea capitalului politic, doar prin atacuri susţinute, la adresa guvernului, şi aşa amputat, revenirile obsedante la legile Justiţiei, ale căror modificări erau menite să mai stopeze cât de cât din abuzurile grosolane răzbătute în spaţiul public, magistratura lăsând impresia că se dorea… prima putere în stat, ne-a lămurit. Absenţa oricăror referiri la ceea ce s-a întâmplat cu procurorii de la DNA Ploieşti, DNA Oradea, DNA Braşov, încurajarea anarhiei, a protestelor ilegale, a agresiunilor fizice la adresa unor demnitari din arcul puterii, acceptarea discursurilor radicale ale acoliţilor care proferau expresii periculoase, cu „ciuma roşie”, îndemnul la folosirea bâtei la adresa adversarilor politici, acceptarea trivialei expresii „muie PSD” ca declaraţie politică, pentru care poliţia n-are dreptul să oprească maşina cu plăcuţa de înmatriculare respectivă, condamnarea jandarmilor care apărau clădirea Guvernului pentru forţă disproporţionată, hashtagul promovat ca ideologie de guvernare, inhibarea celor chemaţi să apere ordinea publică, pentru că rinocerii tebuiau să-şi calce în picioare adversarii politici, despre toate acestea nici o dezavuare, nici o descurajare. Declaraţiile date ziariştilor convocaţi special, la o plimbare cu bicicleta –bun exemplu– nu sunt interviu, sunt cel mult şuete de circumstanţă. Nu mai discutăm de palierul internaţional unde preşedintele Klaus Iohannis a făcut o figură modestă, străvezie, fadă, ca să folosim… eufemisme. Cu siguranţă ar trebui să-şi facă griji, indiferent de ceea ce arată sondajele: în campania electorală, pentru alegerile prezidenţiale, provocările contra-candidaţilor nu vor lipsi, şi nici nu vor putea fi ocultate.