România găzduieşte pentru a treia oară, începând de sâmbătă, Adunarea Parlamentară a NATO

0
399

Cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO a început, sâmbătă, la Bucureşti, aceasta fiind a treia sesiune care are loc în România, după cele din 1997 şi 2011. Evenimentul coincide cu vizita făcută în ţara noastră de către secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg. La eveniment participă peste 50 de delegaţii parlamentare naţionale ale statelor membre şi statelor cu statut de asociat, de partener regional şi mediteranean asociat şi de observator, precum şi invitaţi din România şi din străinătate. Discuţiile se vor axa pe teme de actualitate privind securitatea internaţională, comisiile de specialitate urmând să adopte mai multe rapoarte care au fost dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară care a avut loc, în acest an, la Tbilisi, în Georgia.

„Sesiunea anuală a AP NATO este cu siguranţă cea mai importantă organizată de noi până acum, sau cel puţin de la finalul Războiului Rece, pentru că se întâmplă într-o perioadă în care Alianţa NATO este profund subminată şi se încearcă destabilizarea, dacă nu chiar destructurarea Uniunii Europene”, a declarat, vineri, Vergil Chiţac, şeful delegaţiei române, la conferinţa de deschidere a AP NATO. Potrivit lui Chiţac, faptul că în 20 de ani România a organizat de trei ori sesiunea anuală a AP NATO arată că suntem „membri de încredere, voluntari şi devotaţi ai Alianţei”.

La rândul său, preşedintele AP NATO, Paolo Alli, a declarat că pe flancul estic al Alianţei există tensiuni „crescânde” cu Rusia, care are un comportament „agresiv”, el subliniind importanţa unui efort militar şi politic din partea Alianţei pentru a face faţă acestor provocări. „Pe flancul estic al Alianţei avem tensiuni crescânde cu Rusia şi siguranţa în Marea Neagră este crucială nu numai pentru România, Bulgaria şi alte ţări care se învecinează cu Marea Neagră, dar şi pentru Europa şi pentru Alianţa Nord Atlantică”, a spus Alli. Totodată, Alli a spus că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai NATO, el subliniind astfel importanţa implicării României în ceea ce priveşte asigurarea siguranţei euroatlantice.

Sâmbătă dimineaţa au început discuţiile în cadrul comisiilor Adunării Parlamentare, care au continuat şi ieri. Astfel, ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi şeful Statului Major General vor face o prezentare cu tema „Evoluţii în domeniul securităţii în România şi în regiunea Mării Negre”, în cadrul Comisiei pentru apărare şi securitate. Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a fost prezent la lucrările Comisiei politice, unde a făcut o prezentare intitulată „Securitatea în sud-estul Europei”.

Astăzi va avea loc, între orele 9.00 şi 16.00, sesiunea plenară în deschiderea căreia vor susţine discursuri preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Preşedintele Iohannis va avea o întrevedere separată cu Stoltenberg, la Palatul Cotroceni, azi, de la 11.45, întrevedere care va fi urmată de declaraţii de presă la 12.35. „Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor”, transmitea, joi, Administraţia Prezidenţială.

De la Cotroceni, secretarul general al NATO va merge la Vila Lac 1, unde se va întâlni cu premierul Mihai Tudose. Ultimul punct pe agenda de astăzi a lui Jens Stoltenberg este vizitarea, de la ora 16.30, a Brigăzii Multinaţionale NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova, împreună cu preşedintele Iohannis. „Constituirea acestei structuri NATO pe teritoriul României reprezintă unul dintre rezultatele importante ale ţării noastre decis de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO de la Varşovia în anul 2016 pentru întărirea securităţii în regiune. Conjugând efortul României, al aliaţilor şi al NATO ca organizaţie, această structură reprezintă expresia principiilor care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice – solidaritatea şi unitatea”, a informat Preşedinţia.