În Dolj, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană. Astfel, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor DOLJ informează că, în data de 08.09.2025, a fost declarată oficial Pesta Porcina Africană (PPA), confirmată prin Buletinul de analiză nr.14352/14353/05.09.202, emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, într-o exploatație profesională comercială cu 1.045 capete porcine, cod exploatație RO 0734889002, din comuna Catane, județul Dolj.
După confirmarea PPA, DSVSA Dolj a solicitat convocarea CLCB (Centrul Local de Combatere a Bolilor) Dolj, în vederea supunerii spre aprobare a Planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în exploatație și în localităţile situate în zonele de restricții desemnate conform Reg.( UE) 687/2020. Măsurile de combatere au fost aprobate prin Hotărârea CJSU (Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă)-CLCB DOLJ nr.6/08.09.2025.
Măsuri impuse
A fost adoptată o serie de măsuri pentru contracararea PPA: s-a dispus uciderea porcinelor din exploataţie şi ecarisarea alternativă prin îngropare; s-a întocmit ancheta epidemiologică, s-au luat măsuri de prevenire a răspândirii virusului pestei porcine africane și s-au impus restricții de mișcare a porcinelor, vehiculelor, furajelor, persoanelor din exploatație etc.; au fost notificate primăriile, medicii veterinari oficiali și medicii veterinari de liberă practică din localitățile aflate în zonele de restricții pentru întreprinderea măsurilor specifice de combatere a bolii; s-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului de minimum trei kilometri, pe raza localităților Catane, Catanele Noi şi Negoi; s-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minimum 10 km, care include şi zona de protecţie, pe raza localităţilor Bistreţ, Bistreţul Nou, Covei, Rast, Rastul Nou; au fost informate toate primăriile din zonă şi instituțiile abilitate. Nu mai sunt alte focare de PPA în judeţul Dolj. Măsurile de combatere a Pestei Porcine Africane, aprobate prin Hotărârea CJSU/CLCB Dolj nr. 5/29.07.2025, se aplică pe teritoriul judeţului DOLJ. “DSVSA DOLJ va lua toate măsurile care se impun, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru intervenția în focarele de pestă porcină și solicită sprijinul cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire și combatere care sunt impuse de autorități în teritoriu, având în vedere consecinţele economice grave produse de această boală. Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acesta boala având impact la nivel social prin îmbolnăviri şi mortalitate la porcine”, a precizat Costică Retea, director executiv adjunct al DSVSA Dolj.