Cu prilejul aniversării a 174 de ani de la istorica bătălie din 13 septembrie 1848, moment istoric având o deosebită semnificaţie pentru instituţia noastră, când pompierii militari, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, dovedind spirit de sacrificiu și curaj, demonstrând devotament față de țară și popor, s-au opus armatei trimisă de Imperiul Otoman pentru a înăbuşi revoluţia română, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” Dolj celebrează acest eveniment, după un program bine stabilit.
Manifestările vor avea loc în ziua de marți, 13 septembrie 2022, atât la sediul inspectoratului din mun. Craiova, str. C.D. Fortunescu nr. 2, cât și la sediile subunităților de intervenție, dar și în alte locații din mun. Craiova, după următorul program:
Manifestările vor avea loc în ziua de marți, 13 septembrie 2022, atât la sediul inspectoratului din mun. Craiova, str. C.D. Fortunescu nr. 2, cât și la sediile subunităților de intervenție, dar și în alte locații din mun. Craiova, după următorul program:
– începând cu ora 08.30: în cadrul programului de activități denumit ”Ziua Porţilor Deschise”, la sediul inspectoratului (precum și la sediile tuturor subunităților de intervenție) îi vom primi pe școlarii/preșcolarii care și-au anunțat vizita, dar și pe toți cei care ne vor face onoarea de a ne vizita;
– începând cu ora 10.00: la sediul inspectoratului va avea loc festivitatea de premiere a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență care s-au evidențiat prin rezultatele obținute la concursurile profesionale din acest an;
– începând cu ora 12.00: la Sala Polivalentă din Craiova, bd. Ilie Balaci, intrarea Vip, vom organiza un seminar dedicat prezentării semnificației zilei de 13 Septembrie – „Ziua Pompierilor din România”, precum și prezentării mesajelor adresate pompierilor de către autoritățile centrale, județene și locale; cu această ocazie vor avea alocuțiuni reprezentanții autorităților administrației centrale, județene și locale prezenți la activitate, iar colegii noștri care s-au remarcat prin activitatea desfășurată vor fi avansați în gradul următor înainte de expirarea stagiului minim.
“Totodată, în acest an, data de 13 septembrie are o dublă semnificație, prin sărbătorirea atât a Zilei Pompierilor din România, cât și a Zilei Informării Preventive. Astfel, în data de 13 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, în incinta Electroputere Mall, Mercur Center și Auchan Craiovița, colegii din cadrul Inspecției de prevenire vor desfășura acțiuni de informare a populației, organizând puncte de informare preventivă și distribuind materiale în cadrul campaniilor de informare preventivă derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De asemenea, în data de 12 septembrie a.c., cadrele Inspecției de prevenire vor organiza acțiuni de informare preventivă în unitățile administrativ-teritoriale din județul Dolj, unde vor distribui către populație un set de materiale de informare preventivă (afișe, pliante, flyere, stickere)” au precizat , printr-un comunicat de presă, reprezentanţii ISU Dolj.