Pase scurte / pase lungi: O pasă luminoasă a lui… Aurică Ţicleanu!

Fostul emblematic jucător de fotbal Aurică Ţicleanu, component al ceea ce s-a numit „Craiova Maxima”, s-a aflat în urmă cu o săptămână la Craiova cu prilejul lansării la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a cărţii sale intitulată „Filosofia fotbalului” (Ed. Hoffman, 2022). Prefaţată de ziaristul Marius Mitran, cu un text eminamente elevat, chiar preţios, lucrarea fostului internaţional român (44 de selecţii), component al reprezentativei României la Euro 1984, antrenor la o mulţime de echipe din ţară şi de afară, este una insolită, elaborată în timp, după ce „responsabilii cu educaţia” de la UEFA, au introdus în noua programă a licenţei Pro un curs obligatoriu de… filosofia fotbalului. Interesant structurată, cu un exces poate de cugetări şi aforisme, toate menite a invita la reflecţie, strădania autorului poate fi comparată doar cu travaliul său generos de mijlocaş al Universităţii Craiova, apoi Sportul Studenţesc şi al naţionalei. Component al departamentului tehnic al FRF, lucrarea „Filosofia fotbalului” este înainte de toate „o comandă” din partea forului de specialitate. Scopul declarat al autorului a fost acela „de a scrie despre oameni, jucători şi antrenori, despre viaţă şi fotbal”. Multitudinea de inserţii cu întâmplări din experienţa proprie de jucător, unele picante, reamintirea numelor celor care au format familia Craiova Maxima, conferă un plus de atracţie la lectură. Există întrebări, puse de alţii, pe care autorul le postează în cuprinsul cărţii sale. Ca de pildă, ce a reprezentat momentul Craiova în fotbalul românesc? Mă despart cu deferenţă de autorul textului respectiv pentru a spune că ascensiunea Universităţii Craiova, singura echipă 100% organică a fotbalului românesc, o alcătuire naturală şi exuberantă, asfixiată după momentul „semifinala cu Benfica”, de proiectele birocratice Steaua şi Dinamo, a fost o performanţă reală, spontană, fără proptele şi injecţii externe, care ar fi putut duce fotbalul românesc în direcţia cea bună, spre evoluţie autohtonă şi atmosferă competiţională. Dacă n-a fost aşa s-a datorat faptului că fotbalul era deja o temă de dominaţie politică. Este inserat, de asemenea un text, al unui fost ziarist (Gheorghe Mitroi), apropiat de echipele studenţeşti. Autorul opina cu patos că nici o altă echipă din trecut, sau din prezent, nu a reuşit cea mai mare performanţă din fotbalul nostru, cum a făcut-o Universitatea Craiova. Oricât de mult am iubit acea frumoasă echipă a Băniei, legată organic de instituţia Universităţii din Craiova, va trebui să recunoaştem, pentru respectarea adevărului, că Dinamo a atins şi ea semifinalele CCE, e drept câţiva ani mai târziu, iar Steaua Bucureşti a reuşit să-şi adjudece în genunchi, la Sevilla, unde ne-a reprezentat, aşa cum se cuvenea, adică degradant, trofeul. Tot ce ştiam despre noi s-a adeverit. Craiova a fost o deschizătoare de drum. Marea semifinală cu Benfica Lisabona, din ediţia 1982-1983 a Cupei UEFA, a devenit un reper, şi de atunci încoace nu face decât să găzduiască nostalgii. Craiova lui Aurică Ţicleanu a fost o echipă iubită în toată ţara, un catalizator al unei populaţii, nu rareori, înebunită de griji. Ce paradox: o echipă eminamente studenţească, cu o conducere administrativă care cuprindea cadre universitare, cu rectori apropiaţi de fenomen, lideri judeţeni de partid –asta a fost- seduşi de fotbal, reuşise să anestezieze mulţimea, aducând pe Centralul din Bănie nu puţine din cele mai galonate echipe europene (Fiorentina, Bayern Munchen, Leeds, Benfica, Steaua Roşie Belgrad, Dinamo Kiev ş.a.m.d.). Cartea lui Aurică Ţicleanu „Filosofia fotbalului” merită citită, deşi autorul ei nu e un filozof. Este în schimb un tip documentat, cu suficientă experienţă fotbalistică, şi fără a risca îl putem considera chiar cult. La 3 iunie 1981, în preliminariile CM pe 23 August, Aurică Ţicleanu înscria unicul gol al partidei cu Norvegia (min. 67), făcând parte dintr-o echipă reprezentativă care cuprindea 7 coechipieri din echipa Craiovei. La 8 decembrie 1982, în returul cu Bordeaux, în min. 39 înscria pe Centralul din Bănie, într-o atmosferă electizantă, egalând scorul general. Cartea lui apare într-un moment în care Chelsea îl aduce ca antrenor ca Graham Potter (pentru 18 mil. euro), dar nu asta e ştirea, ci aceea că în 2005 obţinea o licenţă via Open University, şi a continuat studiile la Universitatea Metropolitană din Leeds obţinând o licenţă în inteligenţă emoţională. În 2017 era declarat antrenorul anului în Suedia. Vreau să spun, ceea ce sugerează şi cartea lui Aurică Ţicleanu, cu valenţele ei metodologice, că antrenorul român trebuie să studieze, dacă vrea să facă performanţă. Într-o altă ordine de idei, intervievat la postul TVR Craiova, Aurică Ţicleanu s-a dovedit… net superior intervievatorului. Şi nu mai continui.