PNL Dolj a organizat astăzi o conferință de presă, tema principală fiind începerea anului școlar. Ștefan Stoica, președintele liberalilor doljeni, a precizat cu această ocazie, că din păcate, deși prima zi de școală ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru toată lumea, acest lucru nu se va întâmpla iar motivul este baza tehnico-materială precară. “Și anul acesta sunt școli fără avize sanitare. Curțile școlilor nu sunt amenajate corespunzător, iar chioșcurile despre care s-a făcut vorbire în perioada precedentă că nu corespund cerințelor, sunt tot acolo, nu au fost nici ridicate și nici modernizate. Mă refer la situția din cartierul 1 mai. O să înceapă un nou an școlar și domnul primar ne va minți din nou că se va reabilita Colegiul Național Carol I și nu va fi așa. Norocul nostru este că în ultimii ani ne-a ajutat Dumnezeu și nu am avut un cutremur mare, că nu se știe ce catastrofă s-ar fi putut întâmpla. Am avut și o problemă sensibilă anul acesta. Mă refer la situația Liceului Voltaire. Acolo nu s-a acționat cu prea mult tact. Cadrele didactice de la Liceul Odobleja au fost evacuate cu Poliția Locală, o imagine cam tristă. S-a creat și o stare de incertitudine pentru elevii și profesorii de la Liceul Voltaire. Pe de altă parte, știm că Școala nr 35 din cartierul Rovine găzduiește o arhivă. Abia acum am înțeles că s-a făcut un studiu de fezabilitate pentru arhiva respectivă, până acum a funcționat fără. Sunt școli care funcționează doar la jumătate din capacitate, din lipsă de elevi, dar sunt și școli care activează cu 30 – 35 de elevi în clasă, foarte mulți. Cred că ar trebui ca administrația locală să facă un parteneriat cu ISJ/ul și toate măsurile să fie luate în interesul copiilor și în interesul acestui oraș. Este important ca un dascăl să aibă rezultate cu toți elevii, nu cu un singur elev. Performanța este o discuție, iar activitatea la clasă, la nivelul tuturor elevilor este cu totul altă discuție”, a subliniat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.