Gorjul turistic sprijin pentru Craiova Capitală Culturală Europeană

1
386

În aceste zile se desfăşoară, în judeţul Gorj, „Zilele Turismului Gorjean”, care îşi propune să promoveze imaginea acestui ţinut. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, la Târgu-Jiu, în prezenţa a mulţi invitaţi, printre care ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul-delegat pentru cercetare, Mihnea Costoiu, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, Mihaela Matichescu, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Turism, dar şi a oficialităţilor locale. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a fost printre participanţi, Bănia fiind de acum direct interesată de promovarea turistică mai bună a judeţului vecin, Gorjul sprijinind Craiova în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană 2021. 

După vizitarea standurilor expoziţionale, pe care s-au găsit pliante de prezentare a zonelor turistice şi obiecte de artizanat ale meşterilor gorjeni, oaspeţii au fost invitaţi la lansarea albumului turistic al Gorjului, „Acasă la Brâncuşi”. Noul album cuprinde imagini reprezentative pentru această zonă, prezentate din mai multe aspecte. Se deschide sugestiv cu capitolul „Cerul şi pământul Gorjului”, unde este descrisă natura bogată a acestui ţinut, respectiv munţii, dealurile, cheile, peşterile şi, nu în ultimul rând, oamenii. Albumul oferă date importante despre istoria, credinţa, tradiţiile de aici. Sunt prezentate mânăstiri şi biserici vechi, precum şi diverse obiceiuri străvechi pe care gorjenii încă le mai păstrează. Un capitol întreg este dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi, autorii mărturisind că au dorit astfel să se ”încline încă o dată în faţa marelui Brâncuşi”.

Complexul „Constantin Brâncuşi” se doreşte pe lista UNESCO

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că autorităţile gorjene sunt preocupate îndeosebi de turism şi că doresc să promoveze mai mult judeţul din acest punct de vedere. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a spus apoi că intrarea Gorjului pe harta turistică a ţării şi chiar a Europei, nu este o decizie luată acum, ci un proces firesc. „Peşterile, Rânca, Transalpina, folclorul divers sunt tot atâtea invitaţii pe care Gorjul le face străinilor. În plus, sunt convins că, datorită geniului născut la Hobiţa, municipiul Târgu-Jiul a devenit locul de plecare pentru cel care tranzitează nu numai judeţul nostri, ci şi întreaga regiune”. Primarul municipiului Târju-Jiu le-a spus invitaţilor că se încearcă introducerea Complexului sculptural „Constantin Brâncuşi” pe lista monumentelor protejate ale UNESCO. Municipalitatea îşi propune  să creeze apoi un centru de cercetare cu privire la viaţa şi opera marelui sculptor.

Primarul Craiovei: ”Şansa Gorjului este turismul de aventură”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu le-a mulţumit încă o dată autorităţilor gorjene că au acceptat să sprijine Bănia în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, asigurându-i că moştenirea lăsată de marele sculptor Constantin Brâncuşi este ”asul din mâneca” cu care Craiova va şi câştiga. ”Nimeni din ţară nu are aşa ceva şi nimeni din ţară nu poate să ne bată atâta timp cât noi venim cu Brâncuşi la dosar, pentru că nu mai există o personalitate atât de puternică în cultură şi recunoscută în exterior cum este Constantin Brâncuşi”. Edilul-şef din Bănie le-a sugerat autorităţilor gorjene să marşeze pe promovarea turismului de aventură care se poate face pe râurile de aici. ”Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că şansa judeţului Gorj este de a face turism cultural şi de aventură. În Dolj, de exemplu, nu putem să facem turism de aventură pentru că noi nu avem munţi, nu avem râuri atât de repezi. Eu făceam mulţi kilometri până la Bistriţa pentru river rafting, nu ştiam că faceţi acest lucru aici, în Gorj. Cu atât mai puţin nu ştiam că faceţi alpinism pe cascade, cred că este o premieră în România”.

Alpinismul pe cascade, o premieră în ţară

Lia Olguţa Vasilescu a recunoscut că, fiind un fan al sporturilor extreme, o tentează să încerce alpinismul pe cascade, anunţându-se ca un client sigur al turismului din Gorj. ”Alpinismul pe cascade nu am făcut niciodată, dar cred că nu mi-ar strica să încerc, mai ales că mie îmi plac foarte mult sporturile extreme. Cred că vara viitoare o să mă programez aici”, a spus primarul Craiovei. Mihaela Matichescu, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Turism, a punctat faptul că, pe lângă turismul cultural, Gorjul are şi avantajul că dispune de un relief propice turismului montan. Staţiunea Rânca a fost declarată, anul trecut, în topul preferinţelor românilor amatori de ski. Aceasta a atras însă atenţia că şi Gorjul, ca şi mulţi alţi agenţi hotelieri din ţară, trebuie să îşi îmbunătăţească de acum încolo condiţiile de cazare pentru turişti. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că Gorjul a beneficiat de bani puţini pentru dezvoltarea turismului, dar că aceştia vor fi mai mulţi de acum încolo.

Sărbătorile continuă în mai multe localităţi gorjene

”Zilele Turismului Gorjean” continuă şi în această săptămână cu o serie de evenimente. Un tren de epocă se va deplasa, astăzi, pe defileul Jiului pentru a marca proiectul „Lucrări de artă în Defilul Jiului”, realizat de Ministerul Transporturilor. Seara, de la ora 19.00, pe esplanda Victoria din Târgu-Jiu, va fi sărbătorit Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului”, care împlineşte 65 de ani de la înfiinţare. A doua zi, marţi, pe aceeaşi esplanadă, are loc un spectacol de gală, dedicat artistului popular al Gorjului, Maria Lătăreţu. Miercuri, la casa memorială de la Hobiţa, se va desfăşura spectacolul de poezie şi muzică folk ”Piatra de hotar”, urmând ca, spre seară, o caravană ciclistă va pleca de aici spre Târgu-Jiu. La „Masa Tăcerii” va fi organizat, miercuri seară, un spectacol de sunet şi lumini „Măiastra” şi un concert Mike Godoroja&Blue Spirit. Joi, Gorjul va fi sărbătorit în localitatea Bolboşi, unde va avea loc Festivalul lăutarilor gorjeni, iar vineri la Măceşu,Târgu-Cărbuneşti, unde va fi inaugurată secţia interioară a Muzeului Crucilor de Gorj. Sâmbătă, organizatorii au inclus în program reconstituirea unei nunţi tradiţionale gorjeneşti, care va fi prezentată la Muzeul Arhitecturii Populare a Gorjului de la Curtişoara. „Zilele Turismului Gorjean” se încheie duminică, la Baia de Fier, cu Festivalul interjudeţean de folclor pastoral ”Coborâtul oilor de la munte”.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui pus accentul pe culoarea locala specifica Doljului pentru proiectul “Craiova -capitala culturala europeana”. Activitatile generale ale Teatrului National sau Filarmonicii, importul de cultura de pe la vecini nu sunt expresive pentru asemenea pretentii. Specificul local va decide , oare unde sunt activitatile de anvergura si personalitatile locale ? Brancusi e revendicat mult, dar si muntii Gorjului vreti sa-i imprumutati ? Nu dezvoltati nimic placut, nu ai unde iesi in afara de parc. Balta Craiovitei , ce ar fi putut fi un frumos debarcader , miroase groaznic, inchide ferestrele. Priviti si cautati, exprimati ce este in propria curte. Concurenta e cu orase mari, cu traditii culturale specifice, de prestigiu din tara . Oare Brasovul, Alba, Timisoara umbla cu imprumuturi ? “La o adica…’

Comments are closed.