„Fii conştient, Nu dependent!” – campanie antidrog în rândul studenţilor

0
299

În perioada 2-18 august, Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Educaţie Fizică Sport şi Kinetoterapie (ASFEFSK) din Craiova, a desfăşurat proiectul „Fii conştient, Nu dependent!”, al cărui scop este acela de a diminua consumul de droguri în rândul studenţilor craioveni.

Grupul ţintă a fost format din 4.000 de studenţi, o parte dintre cei vizaţi confruntându-se deja cu probleme de dependenţă din cauza drogurilor. Pentru a combate aceasta problemă, tinerii au fost informaţi cu privire la riscurile consumului de droguri, precum şi care sunt modalităţile de reabilitare. Totodată, au fost instalate help-desk-uri în facultăţile din Craiova, pentru cei care au dorit să obţină sfaturi şi informaţii suplimentare. De asemenea, timp de cinci zile, în rândul celor care au format grupul ţintă au fost furnizate informaţii cu privire la metodele de combatere a efectelor pe care drogurile le au asupra lor. “În cadrul proiectului au fost distribuite 4000 de broşuri informative cu privire la efectele negative ale consumului de droguri pe o perioadă de cinci zile. În urma acestei acţiuni, studenţii care au format grupul ţintă au devenit mai conştienţi cu privire la urmările aduse de consumul acestor substanţe. Proiectul s-a adresat, în special, acelor persoane tentate de a adopta aceste vicii, în vederea informării asupra riscurilor la care se supun. De asemenea, au fost distribuite 4000 de broşuri ce conţin informaţii cu privire la modalităţi de reabilitare. Sperăm că în urma unor astfel de campanii, numărul de studenţi din localitatea Craiova ce vor consuma droguri va scădea în următorul an cu aproximativ 10%”, au precizat organizatorii proiectului „Fii conştient, Nu dependent!”.