Rădoi: “Vom suferi cu Hermannstadt, primordială e victoria”

0
2

În etapa a 5-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte Hermannstadt, duminică, de la ora 18.30, pe arena „Ion Oblemenco” din Bănie, meci arbitrat de Florin Chivulete din Bucureşti. Antrenorul formaţiei din Bănie, Mirel Rădoi, spune că ar fi preferat un alt adversar între meciurile cu Spartak Trnava, elogiind formaţia sibiană şi pe antrenorul acesteia, Marius Măldărăşanu.

„Venim după o lună foarte bună, mi-e teamă din punct de vedere emoţional ca băieţii să nu se relaxeze, pe asta o să mizăm la antrenament şi analiza jocului, ca ei să fie concentraţi, fiindcă întâlnim o echipă organizată, care nu-ţi dă spaţii să joci ce vrei tu, domină jocul fără minge, obligă adversarul să joace ce vrea ea, cu o tranziţie pozitivă foarte bună. Va fi un joc dificil şi pe fondul emoţional pe care-l avem, o stare bună după această calificare. Va fi şi un număr mare de spectatori, iar jocul nostru sunt sigur că va avea de suferit, nu vom avea foarte multe ocazii, fiindcă adversarul ocupă foarte bine spaţiile. Cu toate acestea, sper ca jocul să se termine cu victoria noastră. Starea se sănătate a lotului nu este foarte bună, avem dificultăţi şi cu oboseala, avem mulţi jucători cu lovituri puternice, Băluţă şi Teles sunt cu ochiul umflat, suferim la acest capitol, nu numai Bancu, despre care avem însă veşti bune, nu are o accidentare gravă. Sper ca şi acum departamentul medical să rezolve cât mai multe probleme, altfel vom lăsa 3-4 jucători în afara lotului. Din punct de vedere emoţional, jucătorii sunt montaţi, dar în subconştientul lor se gândesc la returul cu Trnava, ştiu asta, fiindcă am fost şi eu jucător şi oricât ai vrea să laşi deoparte, nu poţi, fiindcă e joc internaţional. Sper să-i motivez până la meci, fiindcă adversarul e periculos, nu a pierdut cu U Cluj şi FCSB. Nu va fi deloc un meci uşor, aş fi preferat un alt adversar în această săptămână, când avem dubla cu Trnava, pentru că Hermannstadt te subordonează tactic. Pentru mine nu e o surpriză, fiindcă am fost coleg cu Măldă, îi place să controleze jocul cu minge şi fără minge, va fi şi un război tactic din acest punct de vedere. El are lucrurile foarte bine puse la punct şi va fi greu să avem ocazii. Sunt sigur că lumea va veni în număr din ce în ce mai mare la stadion, chiar dacă nu va fi sold-out, sunt sigur că vor fi mai mult de 10.000 de persoane la acest meci, jucătorii au nevoie de ei. Va trebui să-i obişnuim cu victoriile. Pentru noi, importantă în acest meci este victoria, chiar dacă mie îmi place ca ea să fie consecinţa unui joc bun, de această dată, 50 la sută contează rezultatul şi 50 la sută jocul” a declarat Mirel Rădoi.

Antrenorul oaspeţilor, Marius Măldărăşanu, spune că este momentul pentru primul succes din acest sezon al echipei sale.

„Așteptăm și noi o victorie la Craiova, statistica nu merge așa la nesfârșit. În sezonul trecut am făcut o repriză bună cu Craiova, apoi Mitriță a făcut diferența. Craiova e bine valoric, noi trebuie să compensăm prin atitudine, sacrificiu, personalitate, asta face diferența. Craiova este o echipă care își dorește campionatul, știe toată lumea că de ceva vreme cam ăsta este obiectivul principal. Este o echipă de cupele europene, un parcurs bun, un start de sezon foarte bun,  a marcat foarte multe goluri, are calitate tehnică și o posesie bună.  Va trebui să fim pregătiți de efort, mi-aș dori să reglăm asta, pentru că am cam suferit în meciul cu cu Cluj. Toate momentele în care pierdem mingea ușor fac ca efortul mare să ducă la o lipsă de prospețime și de luciditate în fața porții. Cu siguranță va trebui să fim cel puțin la fel de reactivi cum a fost în meciul trecut, când am avut multe situații de a marca, sunt sigur că vom avea ocazii, dar va trebui acolo să avem o liniște mai mare în fața porții. Din punct de vedere defensiv, va trebui să ne câștigăm duelurile, oltenii sunt o echipă cu calitate tehnică și se va ajunge în situații de unu la unu în anumite momente.  Trebuie să fim optimiști, avem doar trei puncte, poate atâta merităm, dar cred că puteam să avem mai multe, din punct de vedere al ocaziilor și al anumitor momente în toate jocurile. Suntem încrezători, încercăm să jucăm fotbal și jucând bine, vor veni și punctele. E adevărat, în față avem un adversar de calibru, dar este o etapă de început de campionat, am întâlnit deja trei echipe de cupele europene și asta nu scuză că avem doar trei puncte, pentru că puteam avea măcar acele puncte cu Metaloglobus, datorită evoluției scorului, și atunci lucrurile erau mai liniștitoare.” a declarat Marius Măldărășanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *