Alegerile parlamentare din Polonia, ţară guvernată de opt ani de partidul Lege şi Justiţie (PiS), vor avea loc pe 15 octombrie, în conformitate cu prevederile constituţionale, a anunţat, ieri, pe Twitter, preşedintele Andrzej Duda. Polonezii vor alege 460 de deputaţi şi 200 de senatori. Potrivit sondajelor, PiS este în măsură să rămână la guvernare fără a face însă majoritatea necesară. Devansează, însă, în recentele sondaje, cu 33% din intenţiile de vot, principalul partid de opoziţie, Platforma Civică (PO), care se bucură de sprijinul a 26-32% dintre alegători.