La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române a inițiat și coordonat acțiunea LEGAL GUNS. Astfel, polițiștii de la Arme din toată țara au desfășurat controale la 1.018 persoane autorizate de a deține arme și au verificat 1.678 de arme supuse autorizării.
Scopul acțiunii este acela de a preveni riscurile producerii unor evenimente negative din cauza nerespectării prevederilor legale cu privire la condițiile de deținere, port și folosire a armelor.
Pe parcursul acţiunilor organizate, au fost constatate 39 de infracțiuni, 40 de persoane fiind cercetate pentru comiterea de infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.
În cadrul dosarelor penale a fost indisponibilizate 33 de arme supuse autorizării, dintre care 6 arme letale și 27 de arme neletale. De asemenea, au fost au fost indisponibilizate 330 de cartușe, jumătate de kilogram de articole pirotehnice, un autovehicul ce ar fi fost utilizat la comiterea infracțiunilor, 13 capse de inițiere, două telefoane mobile și peste 8.500 de proiectile destinate armelor de tip Airsoft.
Pentru alte neregulile constatate pe parcursul controalelor, polițiștii au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale (de peste 130.000 de lei). Activitățile s-au concretizat în dispunerea a 69 de măsuri administrative, dintre care 64 de anulări și 5 suspendări ale dreptului de deținere sau după caz, de port și de folosire a armelor și munițiilor.
Astfel de acțiuni vor continua, pentru evitarea oricăror pericole sau riscuri pentru ordinea publică și pentru siguranța comunității.