Premierul Mihai Tudose: Este nevoie de modificarea cadrului legislativ pentru eficientizarea activităţii institutelor de cercetare

0
391

tudose-minister_1-465x390Premierul Mihai Tudose a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare–Proiectare din România (FSLCPR) şi cu cei ai Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiaţiei.

În cadrul întrevederii, premierul şi-a exprimat susţinerea guvernului pentru activitatea de cercetare şi deschiderea în ceea ce priveşte continuarea dialogului cu sindicatele de profil şi facilitarea parteneriatului acestora cu instituţiile statului. Acesta a menţionat că îşi doreşte ca domeniul cercetării să devină mult mai aplicat pentru mediul economic astfel încât să aducă plusvaloare.  

Reprezentanţii sindicatelor au evocat necesitatea trecerii mai multor institute de cercetare în coordonarea Ministerului Cercetării şi Inovării. De asemenea, au solicitatat premierului modificarea legislaţiei în aşa fel încât să permită un acces mai facil al evaluatorilor străini la contracte cu institutele de cercetare.

În acest context, premierul Mihai Tudose a cerut ministrului de resort, ca într-un timp cât mai scurt, să conceapă un plan de măsuri şi să vină cu propuneri în ceea ce priveşte modificarea cadrului legislativ pentru corectarea disfuncţionalităţilor şi eficientizării activităţii institutelor de cercetare, eliminarea barierelor birocratice şi facilitarea accesului acestora la contracte, atât cu parteneri străini cât şi cu cei români.

Premierul a subliniat că va trimite Corpul de Control la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiaţiei, după ce sindicaliştii au reclamat premierului faptul că nu există dialog cu conducerea instituţiei.  

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat Ministrul Cercetării, Lucian Georgescu şi consilierul onorific al premierului, Șerban Valeca.