Primarul comunei doljene Măceşu de Sus a fost găsit în stare de incompatibilitate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Reprezentanţii ANI spun că primarul a făcut parte din Consiliul de administraţie al Şcolii gimnaziale „Sf. Dumitru” Măceşu de Sus, încălcând prevederile legislaţiei în vigoare.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că Gheorghe Bece, primar al comunei doljene Măceşu de Sus, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 18 aprilie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de membru în cadrul Consiliului de administraţie al Şcolii gimnaziale „Sf. Dumitru” Măceşu de Sus.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”, se arată în comunicatul ANI.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, iar Gheorghe Bece a depus deja la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Reprezentanţii ANI mai arată faptul că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”. „Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.