Gaza: Tiruri de rachete asupra Israelului, care a decis să reia, la rândul său, ofensiva militară

0
310


Cel puţin zece rachete au fost lansate ieri din Fâşia Gaza înspre Israel la expirarea unui armistiţiu de trei zile, în timp ce mişcările palestiniene au anunţat că nu îl vor prelungi, a declarat armata israeliană. Armata israeliană a anunţat ieri că a reluat atacurile împotriva Hamas după ce mişcarea palestiniană a reînceput tirurile cu rachetă din Fâşia Gaza. „În această dimineaţă, după tirurile de rachetă împotriva Israelului, forţele armate au vizat instalaţii teroriste din Fâşia Gaza”, a anunţat armata într-un comunicat, la scurt timp după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a ordonat să riposteze viguros la noile atacuri ale Hamas. Totodată, Israelul s-a retras de la negocierile cu palestinienii, desfășurate la Cairo sub medierea Egiptului, privind prelungirea armistițiului în Fâșia Gaza, a anunțat ieri un oficial guvernamental, transmite agenția DPA. Potrivit oficialului, Israelul nu va negocia „sub focul” armelor. După aproape o lună de conflict extrem de sângeros – soldat cu moartea a aproximativ 1.600 de palestinieni – Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas au convenit în urmă cu câteva zile asupra unui armistiţiu de 72 de ore, pentru a lăsa loc negocierilor indirecte sub egida Egiptului, la Cairo. Mii de palestinieni fugeau, ieri, din casele lor din estul oraşului Gaza de teama unor noi atacuri, în timp ce avioanele fără pilot israeliene survolau enclava palestiniană, după expirarea armistiţiului, relatează AFP. ONU a făcut apel, joi, cu câteva ore înainte de expirarea armistiţiului, la prelungirea încetării focului între Israel şi Hamas, cu scopul de a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să primească ajutorul umanitar de care au nevoie, relatează AFP.