Despre logica juridică a domnului Augustin Zegrean

Jurist modest prin Bistriţa, în inima Ardealului, până în 1988, când ajunge avocat, Augustin Zegrean a sărit, un an mai târziu, ca nu puţini alţii, în trenul FSN-ului, ajungând senator (1990-1992) şi vicepreşedinte al Comisiei juridice de la Senat, unde îl întâlneşte pe maestrul Ion Predescu, din Craiova, tobă de carte şi devotat unei cauze amăgitor definite. În faţa maestrului, desemnat preşedinte al comisiei menţionate, Augustin Zegrean părea un şcolar timid şi inhibat, cu lacuna jenante, dar nu se oprea lumea în loc pentru aşa ceva. Cum fiecare destin se execută, după câteva mandate de parlamentar, în 2007 Augustin Zegrean a fost numit judecător la CCR, pentru un mandat de nouă ani, de însuşi preşedintele României. Dacă pe acest considerent poate fi înţeleasă logica sa afectivă, nu poate fi înţeleasă în ruptul capului logica sa juridică. Între una şi alta fiind nevoie, nu rareori, de un şpagat, destul de dureros, chiar după ce l-a exersat repetat. Să ne oprim din descrieri. La data de 2 august a.c., Augustin Zegrean, ca preşedinte CCR, se arată de acord cu Hotărârea nr. 3, în care se inserează, în cadrul raţionamentului constituţional convenit al plenului, la pagina 10, următoarea teză: „Raţiunea pentru care aceşti cetăţeni (n.r. – cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate) nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul stabil în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Hotărârea nr. 3/2 august a.c. a CCR s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 546 din 3 august a.c., partea I. Rectificarea ulterioară trimisă la Monitorul Oficial, după publicarea hotărârii menţionate, prezentată marţi în Monitorul Oficial, nr. 556/7 august a.c., stipulează aşa cum deja se ştie că „cetăţenii cu domiciliul în străinătate trebuie luaţi în calcul la stabilirea cvorumului”. Pentru preşedintele Augustin Zegrean semnează, indescifrabil, judecătorul de serviciu Mircea Ştefan Minea. Paragraful respectiv a fost agreat „ca parte” intrinsecă a Hotărârii nr. 3/2 august a celor nouă judecători, obţinându-se telefonic sau prin e-mail consimţământul a cinci dintre aceştia. Deşi cvorumul a fost atins, declarativ, nu a fost convocată şedinţa de plen a CCR, opinează, pe bună dreptate, pentru „Gândul”, judecătorul Ion Predescu: „Dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională. Trebuie să aştepte răspunsul competent al plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal. O decizie se ia prin cvorumul minim, cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii”. Între ştiinţa de carte a lui Ion Predescu şi cea a lui Augustin Zegrean distanţa este ca între dealul Bucovăţ şi Muntele Retezat. Detaliu irelevant şi subiectiv. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, inovează „majoritatea variabilă” în cazul adoptării acestei decizii. Mai exact, un cvorum legitim în şedinţa de plen, cu eventuale opinii separate pentru corpul deciziei, şi un alt cvorum, „la limită”, pentru presupuse „erori materiale”, stabilite în afara plenului. Cum aşa ceva nu s-a mai văzut, Augustin Zegrean rămâne de pomină în analele CCR, fiindcă despre adresele, cu conţinut diferit, trimise Guvernului, pe seama listelor electorale permanente, nu mai facem rostire. Ambiguitate e puţin spus. Jucându-şi rolul până la capăt, alienat de propriile credinţe sau principii, înştiinţează şi Comisia de la Veneţia şi nu numai asupra „presiunilor politice” la care este supus. Mostră de cinism şi ipocrizie. Când a instituit cvorumul de 50% plus unu n-a mai consultat Comisia de la Veneţia. La felul în care procedează se prezintă ca o emblemă a tupeului şi dezinformării. Jurist modest din cale-afară, cu un discurs monosilabic, la limita suportabilităţii, Augustin Zegrean se auto-victimizează inutil. Există şi o limită a onoarei. În pofida unei bonomii afişate, riscă să devină, pentru o vreme, cel mai detestabil personaj din istoria CCR. Ce ar dori domnia sa este destul de riscant. În „Schimbarea la faţă a României”, carte publicată de Emil Cioran în 1936 (Ed. „Vremea”, Bucureşti), un text ce excelează prin extremismul său, există o frază memorabilă: „Aş vreo o Românie cu populaţia Chinei şi cu destinul Franţei”. Dacă nu-l interesează masa critică a nemulţumirii existente, prin cele 7,5 milioane de voturi pentru „Da”, şi iminenţa gestului de a arunca prima piatră, e rău. Celelalte ar începe să vâjâie prin aer cât ai zice peşte.