PE: O psihodramă estivală!

0
32

Moţiunea de neîncredere, dezbătută luni după-amiază, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, va fi supusă la vot joi, tot la Strasbourg. Nu are şanse să fie adoptată, însă dezbaterile aprinse au scos la iveală tensiunile din cadrul majorităţii parlamentare (PPE, S&D, Renew) „pro Ursula”, defectele acesteia. Din toată povestea asta „PfizerGate”, preşedintele Comisiei Europene va supravieţui cu siguranţă, dar va ieşi cu zgârieturi pe faţă. S-a apărat la acuzaţiile europarlamentarului român Gheorghe Piperea, iniţiatorul moţiunii de neîncredere, deloc convingător descriind acuzaţiile împotriva sa drept „pur şi simplu minciuni”. Or, discuţia era despre conţinutul mesajelor, pe care le-a schimbat cu directorul general al Pfizer, Albert Bourla, înainte de un acord de miliarde de euro. S-a vorbit mult despre asta. O justificare facilă, de factura celei enunţate, că „textele erau plictisitoare” n-a demonstrat altceva decât o lipsă de responsabilitate, au susţinut acuzatorii. Chiar dacă Ursula a sugerat că insinuarea, conform căreia, a achiziţionat vaccinuri împotriva intereselor europene, este „pur şi simplu greşită”. Ea a spus însă altceva, mai de demn de luat în seamă: „Fiecare contract negociat a fost examinat înainte de a fi semnat de fiecare dintre cele 27 de state membre. Nu au existat secrete, nici o clauză ascunsă, nici o obligaţie de cumpărare pentru statele membre”. Ursula von der Leyen a vorbit înaintea şefilor de grupuri politice. Şi-a atacat adversarii politici, dar şi aliaţii, cum s-a întâmplat cu Iratxa Garcia, şefa grupului socialist. Dar scutită nu a fost nici Valerie Hayer, din partea liberalilor Renew. Şi s-a ajuns… la Putin, considerat a fi singurul câştigător real, întrucât moţiunea de cenzură a fost o încercare a forţelor de extremă-dreapta de a destabiliza Uniunea Europeană. AUR România şi Alternativa pentru Germania (AFD), semnatare ale moţiunii, au fost numite „marionetele lui Putin”. Să amintim că la 14 mai a.c. CJUE anulase o decizie a Comisiei Europene de refuz al accesului la mesajele schimbate de Ursula von der Leyen şi Albert Bourla. Înainte de dezbaterea de ieri, fostul prim-ministru rus, Dmitri Medvedev, a numit-o pe Ursula von der Leyen „bătrână toxică” şi „ginecolog malefic”. A fost o „trosneală”, cam la întâmplare. Co-preşedinta grupului de dreapta Conservatorii şi Reformiştii europeni, Nicola Procacini, a atacat familia politică din care face parte, în special delegaţia poloneză şi română. Cu gândul la acadeaua comunitară, alţii au preferat echidistanţa. Roberta Metsola care a prezidat dezbaterea a fost, alături, „trup şi suflet” de Ursula von der Leyen, ceea ce n-a surprins. Comisia Europeană este o instituţie cu 32.000 de angajaţi, care formează… o familie. Într-un interviu, pentru Politico, la începutul lunii trecute, fostul negociator UE pentru Brexit, Michel Barnier, vremelnic prim-ministru al Franţei, a deplâns deriva autoritară de la Bruxelles sub conducerea Ursulei von der Leyen şi a puternicului şef de cabinet Bjoen Seibert, cel mai influent mediator din culisele Bruxelles-ului. I s-au reproşat şi alte lucruri Ursulei von der Leyen legate de înarmare şi atitudinea ei belică. Finalmente toată povestea este considerată un act vindicativ săvârşit de George Simion, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din România. Pentru mulţi, semnatarii listei sunt consideraţi acoliţi ai lui Putin şi un amestec de eurodeputaţi eurofobi care ar fi semnat orice text atâta timp cât era anti-Europa. Votul de joi va fi unul nominal. Fiecare eurodeputat va apărea public. Nu se poate ascunde secretul, deşi rezultatul, aşa cum spuneam, este cunoscut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *