Năstase: „Mi s-a făcut milă de Traian Băsescu”

0
346

Liderul departamentelor din PSD, Adrian Năstase, ironizează, într-o postare pe blogul personal, iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu de  modificare a legii fundamentale precum şi  „cruciada” acestuia pentru confiscarea averilor ilicite. „Zilele astea mi s-a făcut milă de Traian Băsescu. Am urmărit cruciada lui sinceră pentru confiscarea averilor ilicite şi încăpăţânarea pozitivă pentru a revizui imediat Constituţia şi a se face, în sfârşit, dreptate. Rezultatul ? Trădare peste tot”,  scrie fostul premier Adrian Năstase.

„Curtea Constituţională, pentru nişte argumente formale, nu a sprijinit această construcţie inovativă care, în sfârşit, elimina din sistemul nostru de drept nişte principii desuete şi deschidea drumul adevăratei reforme a statului. CSM? La fel; fără să înţeleagă profunzimea acestei noi construcţii, lansată, în realitate, mai demult de fostul procuror de dinainte…, specializat în Legea 18. În acelaşi mod, lipsit de respect, a procedat şi Asociaţia magistraţilor.  Mai grav, chiar Guvernul – despre care nu am aflat încă ce propunere de  revizuire  i-a trimis preşedintelui, nu mai este de acord cu el însuşi şi nici cu El şi propune un proiect de lege care să modifice Codul penal. Astfel,  în loc ca această nouă instituţie revoluţionară să-şi găsească locul acolo unde i se cuvine, în viitoarea Constituţie, la capitolul de drepturi fundamentale şi la garantarea proprietăţii, ea este aruncată, neglijent, într-un cod care nu există”, adaugă Năstase. „Trădarea guvernului este cu atât mai gravă cu cât  el propune să se realizeze confiscarea averilor ilicite printr-o modificare a Codului Penal – ştiţi textul acela adoptat urgent acum vreo doi ani şi care nu a intrat încă în vigoare, dar este deja modificat. El trebuia să fie o minune a tehnicii penale (împreună cu mica reforma în justiţie)”, încheie liderul social-democrat.