Premierul Dacian Cioloş, la Paris, în perioada 9-10 iunie

0
356

ciolos_in_franta_00415100_54219400Începând de azi, premierul României va efectua o vizită de lucru la Paris. Programul vizitei cuprinde participarea prim-ministrului Dacian Cioloş la reuniunea specială dedicată României, prezidată de Secretarul General al organizaţiei, Angel Gurría, în cadrul Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la 9 iunie. Participarea la această reuniune se înscrie în obiectivul de etapă al României stabilit de Guvern în luna februarie a.c. privind crearea premiselor favorabile pentru luarea în considerare a candidaturii ţării noastre în cursul viitorului exerciţiu de lărgire al OCDE. La nivel bilateral, vizita marchează interesul părţilor română şi franceză pentru un dialog aprofundat şi pentru trecerea Parteneriatului strategic bilateral într-o nouă etapă de dezvoltare, reflectată în noua Foaie de Parcurs, care va fi semnată de premierii Dacian Cioloş şi Manuel Valls la 10 iunie. Ceremonia de semnare va avea loc la finalul unei întrevederi între cei doi înalţi demnitari, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională. Premierul Cioloş va avea, de asemenea, o întrevedere cu preşedintele François Hollande şi vor asista împreună la meciul de deschidere a Campionatului European de Fotbal.

În marja vizitei vor avea loc întrevederi ale premierului Dacian Cioloş cu studenţi, profesori şi membri ai conducerii Ecole Polytechnique şi ai Academiei pentru Agricultură a Franţei. Totodată, prim-ministrul va avea o întâlnire la sediul Ambasadei României cu cei doi copii orfani ai cuplului de români morţi în atentatele de la Paris, din 13 noiembrie 2015, care vor fi însoţiţi de tutorii lor legali.