Autorităţile locale îşi doresc o parcare subterană de minimum 400 de locuri, care să fie dotată cu prize pentru încărcarea autoturismelor echipate cu baterii, detectori de vehicule care să afişeze câte locuri sunt libere, precum şi un sistem de eliberare automată a tichetelor, fără ca şoferul să fie nevoit să coboare din maşină. Municipalitatea i-a pus în vedere proiectantului că nu trebuie să croiască o investiţie mai scumpă de 55 milioane de lei.
Autorităţile locale au scos la licitaţie elaborarea proiectului tehnic al parcării subterane care urmează să fie construită sub platoul Teatrului Naţional Marin Sorescu. Potrivit datelor postate pe site-ul licitaţilor electronice, municipalitatea craioveană este interesată să găsească o firmă de proiectare care să întocmească întregul dosar al investiţiei, începând cu studiul de fezabilitate, actele necesare pentru obţinerea avizelor şi acordurilor şi terminând cu planul tehnic, adică macheta viitoarei parcări. Aceeaşi firmă trebuie să-şi asume şi asistenţa tehnică în momentul în care şantierul va fi deschis. De asemenea, Primăria Craiova a prevăzut ca proiectantul care îşi va adjudeca licitaţia să realizeze şi un studiu de circulaţie, care să arate în ce măsură acest refugiu va fluidiza traficul în zonă.
Doi într-unul: proiectant şi supervizor pe şantier
Primăria Craiova îi cere proiectantului să dovedească, între altele, că are potenţă financiară şi capacitate tehnică pentru a întocmi documentaţia cerută. Potrivit celor publicate în sistemul electronic, ofertantul trebuie să aibă o cifră medie anuală de afaceri, pe ultimii trei ani, egală sau mai mare de 485.625 de euro. Totodată, societatea care vizează un contract cu autorităţile din Bănie trebuie să demonstreze că au mai întocmit astfel de proiecte, cu o valoare de peste 240.000 de euro, precum şi faptul că deţin echipamentele tehnice, utilaj, instalaţii pentru lucru. Municipalitatea a făcut, în schimb, precizări exprese în ceea ce priveşte personalul solicitat pentru echipa de proiect, din care nu trebuie să lipsească măcar o persoană specializată în construcţii civile, arhitectură, reţele şi instalaţii interioare de apă şi canal, instalaţii interioare electrice şi instalaţii de climatizare şi ventilaţie.
Automate de tichete, la intrare
Parcarea propusă de proiectant trebuie să se încadreze în suma de 55 milioane de lei, suma maximă disponibilă precizată de Primăria Craiova. În contul acestor bani, pe machetă trebuie să se regăsească o parcare de minimum 400 de locuri. Parcarea va fi dotată cu două borne de încărcare a acumulatoarelor maşinilor electrice, iar un procent de 40% din numărul total de locuri de parcare va fi dotat cu prize electrice pentru încărcarea autoturismelor echipate cu baterii şi încărcător intern, fără degajare de hidrogen. Autorităţile au cerut ca parcarea să aibă detectori de vehicule care să afişeze în timp real situaţia spaţiilor de parcare, prin afişarea numărului de locuri libere sau a mesajului parcare ocupată. Cum parcarea va fi cu plată, autorităţile au cerut proiectantului să prevadă şi un sistem de eliberare automată a tichetelor, fără ca şoferul să fie nevoit să coboare din maşină.
Parcarea nu trebuie să modifice peisajul
Reprezentanţii municipalităţii i-au pus în vedere proictantului că trebuie să termine macheta, cu toate documentele necesare, în termen de maximum 6 luni. În tema de proiectare se mai solicită ca să se aibă în vedere faptul că parcarea subterană nu trebuie să modifice configuraţia parcului. Pentru a se păstra vegetaţia existentă, autorităţile recomandă proiectantului să prevadă un strat de pământ de 1 sau 1,5 metri pentru fixarea plantelor şi arborilor. Autorităţile cer şi ca parcarea să fie protejată contra incendiilor cu refugii pietonale, realizate cu materiale de cea mai bună calitate. Municipalitatea a prevăzut în tema de proiectare ca parcarea subterană să fie accesibilă şi persoanelor cu dizabilităţi, care vor intra şi vor ieşi din subsol cu ajutorul unor lifturi. Per total, Primăria Craiova i-a impus proiectantului ca parcarea să fie funcţională, dar să nu isaă din peisajul urban impus de renumitul arhitect Constantin Iotzu.
Zona este foarte aglomerată şi poluată
Autorităţile locale susţin că parcarea subterană este singura soluţie viabilă pentru a satisface cererea mare de locuri de parcare care este în zonă. În al doilea rând, autorităţile susţin că zona, fiind plină de maşini, este şi foarte poluată în acest moment, noxele depăşind limitele admise. În al treilea rând, municipalitatea invocă faptul că pietonii sunt dezavantajaţi acum, dar, după ce va fi construită această parcare, zona respectivă va fi doar pentru trecători. În ultimă instanţă, autorităţile locale se gândesc că, fiind eliberat de maşini, perimetrul va putea servi turiştilor care vor ajunge în Bănie şi vor fi interesaţi să viziteze şi centrul istoric al oraşului. Până acum, deşi au mers pe aceleaşi considerente, municipalitatea nu a reuşit să convingă nici un investitor să se apuce de lucrare. De această dată, se va lucra cu bani europeni, autorităţile locale intenţionând să solicite o finanţare nerambursabilă în acest sens.
Comments are closed.