Chirtoacă, susţinut de Alianţa pentru Integrare Europeană în turul II

0
352
Dorin Chirtoacă

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană vor semna o declaraţie comună privind susţinerea liberalului Dorin Chirtoacă pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Primăria Chişinău şi vor realiza un spot electoral pentru campania acestuia, informează Info-Prim Neo în pagina electronică. „O bună parte din eforturi vor fi canalizate pe organizarea şi desfăşurarea turului doi”, a declarat liderul Partidului Democrat, preşedintele interimar Marian Lupu. Reprezentanţii Partidului Democrat, Partidului Liberal şi Partidului Liberal-Democrat – care fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare la Chişinău – au decis să-şi sprijine reciproc candidaţii calificaţi în turul al doilea al alegerilor locale. Liderul grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, a apreciat că acţiunile celor trei partide trebuie coordonate atât la Chişinău, cât şi în restul teritoriului, afirmând că electoratul a dat dovadă „de o anumită pasivitate”. Igor Dodon, candidatul Partidului Comuniştilor, s-a clasat pe primul loc la alegerile din 5 iunie, cu 48,07 la sută din voturi, urmat de primarul în exerciţiu, Dorin Chirtoacă, pentru care au votat 46,51 la sută dintre alegătorii din Chişinău.