
Festivitatea de deschidere a avut loc în ziua de 08 mai, într-un cadru festiv, la Filarmonica Oltenia, un loc emblematic pentru viața culturală a Craiovei, desfășurându-se într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și entuziasm. La acest eveniment special, dedicat bucuriei lecturii, au fost prezenți inspectorul școlar general, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, alături de inspectorii școlari generali – adjuncți, prof. dr. Aida Virginia Ionescu și prof. Irina Ștefana Broscaru, inspectorii școlari de specialitate, prof. Anca Pricină, prof. Teodora Badea și prof. Mădălina Dăescu, elevi, profesori, inspectori școlari și directori ai unităților de învățământ, toți uniți de convingerea că lectura este fundamentul unei educații de calitate.
Festivitatea s-a bucurat de participarea reprezentanților autorităților locale și județene, parteneri educaționali care sprijină constant excelența și formarea prin cultură și care se implică activ în susținerea evenimentelor dedicate tinerilor talentați. Prof. Monica Anisie , fost ministru al Educaţiei, , președinte executiv al Comisiei Centrale, a transmis un mesaj cald, motivațional și de încurajare, adresat tuturor elevilor participanți, subliniind importanța lecturii ca fundament al dezvoltării personale și profesionale și ca o cale de autocunoaștere și împlinire.