Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Pace şi prosperitate. Aceasta a fost viziunea din care a rezultat Uniunea Europeană”

0
411
           Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine într-o postare pe pagina sa de Facebook că viziunea din care a rezultat Uniunea Europeană s-a creionat pe două coordonate : pace şi prosperitate, iar pandemia ne-a arătat ce înseamnă solidaritatea iar “războiul primitiv” al lui Putin ne demonstrează că suntem de partea buna a istoriei.
      “Pace si prosperitate. Aceasta a fost viziunea din care a rezultat Uniunea Europeana aşa cum o ştim astăzi. Ca români, ne-am alăturat acestei familii în 2007, când ni s-a deschis poarta către oportunităţi de neimaginat până atunci: copiii români cărora le place şcoala pot studia acum la ce universitate europeană doresc,  fondurile europene reconstruiesc şi modernizează încet-încet România, iar noi ne putem bucura de vacanţe sau de oportunităţi de angajare în întreaga Uniune fără să mai fim nevoiţi să aşteptăm ore în şir în faţa ambasadelor pentru viza. Pandemia ne-a arătat ce înseamnă solidaritatea rezultată din apartenenţa la această familie, iar acum războiul primitiv al lui Putin ne demonstrează că suntem de partea buna a istoriei. Putin ne aduce aminte în mod brutal că pacea şi prosperitatea nu sunt un dar.  România în UE a devenit un loc al regulilor pe care le respectăm toţi, al bunăstării de care ne bucuram toţi, al păcii pe care trebuie să o protejăm cu toţii” , susţine Marian Jean Marinescu, europarlamentar PPE.