După ieşirea din lupta pentru titlu, paradoxal, Craiova şi-a regăsit spiritul de luptă, în meciul cu Botoşaniul, dar în acelaşi timp şi-a pierdut echilibrul, a cedat nervos. Frustrată după ratarea obiectivului principal, măcinată psihic de o perioadă slabă, iritată de reîntâlnirea cu un alt adversar supermotivat, altfel relaxat în alte meciuri, dezarmată şi de unele decizii ostile de arbitraj, Craiova a pierdut pe toate planurile şi are parte de un final de sezon mult mai complicat decât se întrevedea înainte de Paşte. Totul a părut să-i fie potrivnic Ştiinţei, inclusiv propriile reacţii. Şi aşa s-a întâmplat şi cu Botoşaniul.
În primele minute, sirianul Al Mawas a deschis scorul din ofsaid. Pornită în meci cu handicap, Universitatea nu mai avea ce pierde şi a reacţionat ca atare. Baiaram a apărut la a doua bară precum la primul său gol în Liga I, tot contra Botoşaniului, de această dată obţinând un penalty. Nistor a tras impecabil, la vinclu, şi Craiova îşi recăpăta moralul, mai ales că a avut şi superioritate numerică, după ce Ţigănaşu l-a secerat pe Câmpanu. Extrema dreaptă a Craiovei a intrat în colimatorul foştilor coechipieri, fiindcă şi Hankic îl bruscase în careu, fără să se acorde penalty-ul firesc.
Numai că în prelungirile primei reprize, Craiova a vărsat din nou găleata cu lapte, cea invocată de Marius Constantin după eşecul cu Clinceni, de la care a început picajul. Vătăjelu a repetat prostia de la derby-ul cu FCSB, iar din lovitura liberă pe care a provocat-o şi care i-a adus al doilea galben, moldovenii au preluat conducerea. Pigliacelli a ieşit, s-a oprit, apoi s-a prăvălit pe jos, iar Chindriş a marcat, după ce s-a desprins uşor din marcajul stoperilor Craiovei. Şi în tribune au fost nervi, Silvian Cristescu nemairezistând la manifestările ostentative de bucurie ale delegaţiei moldovene, pasivă din toate punctele de vedere, mai ales în duelurile cu FCSB.
Reacţia Ştiinţei după pauză a fost cea corectă, cu ocazii, presiune pe adversar şi cu golul lui Ivan, cu o lovitură de cap superbă, care o concurează pe cea cu care egalase la Voluntari. Numai că şi finalul reprizei secunde avea să fie dezastruos pentru olteni. Bancu n-a mai rezistat psihic şi s-a năpustit pe un adversar, căpitanul lăsându-şi colegii în inferioritate pe un final încins, dar şi pentru următoarele partide. Din păcate, alb-albaştrii n-au putut ţine nici punctul care era important pentru păstrarea locului 3. Tudorie a ratat a doua sa ocazie singur cu portarul, iar pe contră moldovenii au dat lovitura. Papa i-a salutat, conform numelui, pe Căpăţână şi Marius Constantin şi a râs de plonjonul inutil al lui Pigliacelli.
Ştiinţa pierde trei meciuri la rând, se confruntă cu probleme de efectiv, pe lângă cele de joc şi de moral, şi are nevoie de o revelaţie pentru a-şi îndeplini obiectivele rămase: Cupa României şi locul 3 în Liga I.
Universitatea Craiova – FC Botoşani 2-3
Au marcat: Nistor 25 (p), A. Ivan 57 / Al Mawas 8, Chindriş 45+3, Papa 87.
Craiova: Pigliacelli 3 – Vătăjelu 3, Bălaşa 4 (71 Tudorie 3), M. Constantin 4, Bancu 3 – Mateiu 5, Nistor 5 (62 Ofosu 2) – Câmpanu 5 (46 Căpăţână 4), Cicâldău 5, Baiaram 5 (71 Screciu 4) – A. Ivan 6. Antrenor Marinos Ouzounidis.
Botoşani: Hankic – Braun, Chindriş, Meleke, Ţigănaşu – Florescu, J. Rodriguez, Ongenda (76 Papa) – Al Mawas (89 M. Roman), Tîrcoveanu (76 Şeroni), Caia (21 Fili , 46 Patache). Antrenor Marius Croitoru.
Cartonaşe roşii: Vătăjelu ’45+1, Bancu ’83 / Ţigănaşu ’37.
Arbitru: Marian Barbu 4.