Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” Sebeș, continuă în spațiul virtual

0
850

 Festivalul Internațional „Lucian Blaga” Sebeș se va desfășura anul acesta în mai multe etape, încadrându-se în limitele și restricțiile adoptate de autoritățile din țara noastră, în vederea prevenirii extinderii contaminării cu virusul COVID-19. Organizatorii festivalului, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, au propus, într-o primă etapă, 8-10 mai 2020, un altfel de festival, desfășurat în mediul online. 

Pentru cei care au ratat prima zi a festivalului, iată care este programul zilei de astăzi:

SÂMBĂTĂ, 9 mai 2020

Ora 10:00 – Conferință academician Alexandru Surdu, președintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române: „Sistemul filosofic blagian” (redifuzarea conferinței desfășurate la 11 mai 2019, prin intermediul paginii de facebook și a canalului de youtube al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș).

Ora 12:00 – Comunicări științifice (accesibile pe pagina de facebook și site-ul oficial al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, www.cclbsebes.ro – rubrica Festivalul Internațional „Lucian Blaga”).

Ora 20:00 – „Tulburarea apelor”, după Lucian Blaga. Spectacol de teatru pus în scenă, în premieră națională, în anul 2018, de regizorul Cosmin Pleșa, laureat al Festivalului Internațional de Artă „Cavalerul de Aur” de la Moscova, cu o distribuție formată din: Adrian Titieni, Grigore Leșe, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Alexandru Beteringhe, Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, George Remeș, Tiberiu Alexandru Hârșan, Marius Alexandru Iordache, Rusalina Bona, Mihai Hurduc (transmiterea înregistrării video a piesei de teatru pusă în scenă la 13 mai 2018, prin intermediul paginii de facebook și a canalului de youtube al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș).