Numai cu 2-0 a câştigat PSG finala Cupei Franţei, contra amatorilor de la Les Herbiers, pe Stade de France. Este a patra Cupă a Franţei la rând câştigată de parizieni, care în total au 12 astfel de trofee. Lo Celso a deschis scorul, în minutul 26, iar Cavani a stabilit scorul final, în minutul 74, din penalty. Gruparea de pe Parc des Princes a realizat astfel a treia “triplă” campionat – Cupă – Cupa Ligii din ultimele patru sezoane. PSG şi-a asigurat deja titlul şi a câştigat şi Cupa Ligii Franţei, după 3-0 în finala cu Monaco. Totuşi, antrenorul Unai Emery va părăsi clubul în vară, iar favorit să-i ia locul este fostul tehnician al Borussiei Dortmund, Thomas Tuchel.
Les Herbiers este pe locul 13 în National, liga a treia franceză, având încă emoţii în privinţa retrogradării, cu 3 etape rămase din campionat. Amatorii au avut o serie de 10 meciuri în Cupa Franţei, începută în octombrie în faţa a 217 fani şi terminată în mai, pe Stade de France, în faţa a peste 70.000 de spectatori. La premiere, Thiago Silva l-a invitat pe căpitanul echipei de liga a treia, Sebastian Flochon,să ridice trofeul alături de el, în aplauzele celorlalţi componenţi ai echipei. A fost gestul de apreciere al echipei care a plătit 400 de milioane de euro pentru Neymar şi Mbappe faţă de adversara din finală, care are un buget mai mic de două milioane de euro.