Data de 8 mai este cea în care este celebrată, în întreaga lume, Ziua Internaţională a „Crucii Roşii” şi a „Semilunii Roşii”. Cu această ocazie, ieri, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, au avut loc mai multe acţiuni, în organizarea Filialei Dolj a Societăţii Naţionale de „Cruce Roşie”.
Un om de afaceri elveţian, Henry Dunant (1828 – 1910), a luat iniţiativa, în 1859, după bătălia de la Solferino, în urma căreia au fost 40.000 de victime, să înfiinţeze o Asociaţie de întrajutorare. Pe 24 iunie 1859, Dunant a venit, în nordul Italiei, să-l întâlnească pe Napoleon al III-lea, în interes de afaceri. Impresionat de imaginile de după bătălie, acesta a adunat oamenii din satul învecinat şi a stat cu răniţii timp de trei zile. Vorbele sale – „Siamo tutti fratelli (suntem cu toţii fraţi)” au deschis inimile celor din jur. Dunant a scris, în 1862, „O amintire de la Solferino”, o pledoarie pentru umanitate. Un an mai târziu, s-a întrunit , pentru prima oară, o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru ajutorarea Răniţilor, devenită, în 1876, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, 12 şefi de stat semnând Convenţia de la Geneva. În 1929, a fost adoptată şi „Seminula Roşie”.
Şapte principii care sunt respectate
Ani întregi de istorie, timp în care specialiştii şi voluntarii instituţiei internaţionale au acordat sprijin ori de câte ori a fost nevoie. Ziua, care coincide cu cea de naştere a lui Dunant, a fost celebrată, ieri, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova. S-au împărţit pliante, au fost făcute demonstraţii de prim-ajutor, iar doritorii şi-au putut măsura tensiunea arterială gratuit. „Celebrăm, an de an, această dată. În 2016, deviza a fost „Oriunde , pentru oricine ”, definind modul nostru de a oferi sprijin, responsabil şi unitar, persoanelor vulnerabile, oriunde şi oricând este nevoie, conform celor şapte principii fundamentale după care ne ghidăm: umanitate, imparţialitate, neutralitate, independenţă, voluntariat, unitate, universalitate. Îi asigurăm pe toţi cetăţenii că vom fi alături de ei, în momentele dificile, şi le acordăm tot sprijinul”, a declarat Maria Vintilă, director al Filialei Dolj a Societăţii Naţionale de „Crucea Roşie”.