În acest interviu de weekend vom discuta cu prof.univ.dr Ion Turculeanu despre învăţământ, unde suntem şi ce ne rezervă viitorul. Ce ar trebui schimbat şi ce ar trebuit continuat. Avem sau nu o strategie temeinică pe acest domeniu ?! Sunt respectaţi profesorii în România ?! Elevii sunt îndrumaţi corect. Când trebuie să intervină familia ?!
Educaţia, un subiect sensibil, despre care se discută de ani buni, dar nu se găseşte soluţia, se schimbă legea la fiecare guvern, se fac experimente dar nu avem strategie pe termen lung. Avem vârfuri, olimpici, elevi şi studenţi merituoşi dar ne pleacă profesorii, să nu mai avem medici… Să fie vorba de finanţare, de calitatea actului educaţional, de implicarea sau neimplicarea elevului şi a familiei acestuia. Care ar putea fi cauza ?!
Învăţământul universitar ştim unde este. Vorbim de o poziţionare slabă, chiar foarte slabă. Odată ce doar două universităţi din ţară au intrat în topul universtăţilor realizat de Comisia Europeană….Acest lucru spune multe. Cauzele sunt multiple. Desigur, în primul rând subfinanţarea. Avem un învăţământ subfinanţat. Asta pe de o parte, pe de altă parte, nivel slab de pregătire şi lipsa de vocaţie pe care o au foarte multe cadre didactice şi o spun cu tristeţe. Dar au şi justificări…Lipsa de implicare a societăţii, lipsa de implicare a familiei, nu mai credem că trebuie să înveţi, ca dacă ai carte, ai parte. Adică, totul pleacă de la motivare. Nici societatea nu mai are motivare. De ce ? Păi nu mai avem nevoie de oameni deştepţi. Avem nevoie de oameni pe care să-i amăgim cu un şorţ, cu o găleată. Ca o dovadă că cei care se duc în Parlament când ajung acolo încep să-şi completeze studiile. Deosebit de important este că nu conştiientizăm acest lucru. Orice alt subiect acaparează agenda publică, mai puţin învăţământul superior, care este viitorul nostru indirent. Sau Educaţia…Cu excepţia a câtorva momente, cum ar fi examenul de Bacalaureat, când apar probleme de natură juridică cu şcoala sau la începutul anului când se constată că şcolile noastre arată ca cele din Evul Mediu, nu au avize sanitare, dar totuşi ele funcţionează.
Cum credeţi că ar fi mai bine un Bac dificil, exigent, care să fie trecut doar de elevii pregătiţi, în clasa a XII-a sau să se facă o selecţie mai devreme, în clasa a X-a sau chiar în clasa a VIII-a ?
Eu cred că această ultimă soluţie ar fi bună şi pentru elevi şi pentru societate. Noi nu mai avem şcoli de meserii, nu mai avem meseriaşi. Şcolile de meserii au dispărut dintr-o lipsă de viziune a celor care ne conduc de 25 de ani, o lipsă de continuitate a celor care au venit la guvernarem plecând de la principiul greşit că tit cea ce au făcut cei dinainte nu a fost bun. Eu nu cred că a fost totul prost. Ideea continuităţii este soluţia progresului, doar aşa poţi să faci un act de mare calitate. Ne este frică să ne schimbăm… Întotdeauna când nu cunoşti un lucru, te fereşti de el. Noi avem o altă filosofie faţă de cea a englezilor, care spun „dacă îţi este frică de un lucru, fă-l !”. Hai să vedem cum este…La noi, nu. Dacă nu cunoaştem lucru acesta, nu îl facem, că nu ştim ce iasă. Nu cred că este corect. O societate normală, matură, care se doreşte să fie europeană nu poate fi interesată de viitorul ei, care însemnă în primul rând învăţământ. Păi haideţi să ne întoarce, la Spiru Haret. Ce spunea Spiru Haret ?! „Indiferent cât de slab este din punct de vedere economic sau militar, şansa lui nu este zădărnicită dacă porneşte de la cultură şi educaţie. Un popor poate fi lovit economic, poate livra comanda militară, poate ceda stăpânirea economică şi pe cea politică şi totuşi sorţii săi în istorie se anunţă strălucitori…”. Noi am uitat lucrurile acestea.
„Liderii de sindicat sunt mai preocupaţi să facă politică la televizor”
Avem o părere proastă despre noi, despre generaţiile viitoare, nu avem încredere în tinerii noştri, cum trebuie analizată situaţia ?!
Acum ne întoarcem la Educaţie. Când începe şcoala, toată presa scrie, parlamentarii sunt prezenţi acolo. Începe anul şcolar şi toată lumea uită de acest domeniu. Vine Bac-ul şi atunci începem să ne punem probleme. Era un interviu cu ministrul Educaţiei, cred că a durat o oră şi s-a pus problema supravegherii de la Bac. Păi acolo nu sunt infractori, erau absolvenţi de liceu.
Dar să vorbim şi de învăţământul din mediul rural. Dumneavoastră sunteţi un exemplu pentru mulţi tineri. Aţi terminat şi şcoala gimnazială dar şi liceul în Bârca, localitate care a dat oameni celebri, talentaţi. Trebuie să-l amintim pe marele nostru poet Adrian Păunescu, un mare iubitor de ţară şi de popor.
Învăţământul din mediul rural nu va mai ajunge niciodată la nivelul care era pe vremea mea. Îmi amintesc cu plăcere de modul în care se învăţa carte la Bârca. Astăzi, nu mai sunt interesaţi elevii, nu mai sunt interesaţi nici profesorii.Să faci educaţie între două autobuze….E greu.. Societatea a creat această stare..Când un profesor este plătit prost comparativ cu alte clase sociale, normal că se descurajează. Iar importanţa muncii nu este la fel. Un dascăl are responsabilitatea zilei de mâine, viitorul nostru este în mână unui dascăl. Dar modul în care profesorii sunt înjosiţi, de condiţiile în care îşi desfăşoară actvitatea, mă gândesc mai ales la cei din mediul rural, la modul în care şi familia este implicată. Profesori agresaţi de elevi pentru că au fost riguroşi şi au încercat să se impună în faţa clasei, lucruri absolut zguduitoare. Este şi o lipsă de solidaritate între cele două tipuri de învăţământ preuniversitar şi universitar. Liderii lor de sindicat sunt mai preocupaţi să facă politică la televizor în loc să se ocupe de problemele reale ale profesorilor. Îşi dau cu părerea despre orice, mai puţin despre educaţie. Nu i-am văzut virali când se adoptă reglementări, când se schimbă legi, când se aprobă bugetul.
„Nu există stânga şi dreapta în învăţământ”
Mulţi dascăli invocă faptul că nu sunt apreciaţi pentru că nu fac politică, credeţi că ar trebui o depolitizare a învăţământului ? Şi aici să fie o hibă…
Este o problemă mare cu politizarea învăţământului. Cu învăţământul trebuie să fie o singură politică şi să aibă continuitate. Aici nu e vorba de politică economică. Nu există stânga şi dreapta în învăţământ. Există numai interesul învăţământului. Pe de altă parte, autonomia a fost înţeleasă foarte prost. Nu mă refer doar la modul în care este aleasă conducerea unităţilor de învăţământ. Mă gândesc la ceea ce se întâmplă după…Pentru învăţământul universitar a fost tragic faptul că s-a liberalizat învăţământul privat dându-se posibilitatea înfiinţării de astfel de universităţi de către fel şi fel de asociaţii şi ONG-uri scăpate la un moment dat de controlul Ministerului Educaţiei. Şi aici intervine din nou politizarea, pentru că a fost o perioadă în care fiecare parlamentar devenise cadru universitar şi dorea ca în fiecare localitate mică sau mare să fiinţeze o universitate. În momentul acesta se încearcă revenirea la normalitate, dar este greu. În învăţământul juridic sunt 60 de unităţi de învăţămnt de stat, nu am o statistică exactă, dar cred că sunt peste 50. Sunt oraşe care au şi trei Facultăţi de Drept. Şi prin oraşul nostru erau unele care funcţionau…Iată că lucrurile au scăpat de sub control şi s-a politizat un domeniu care nu trebuia politizat niciodată, adică, învăţământul.
Credeţi că va exista un guvern puternic, curajos, care va spune, stop politizării învăţământului !
Politizarea ce scop are. Are rolul de a controla voturile, este o recompensă şi o garanţie că aceşti dascăli implicaţi în politică vor putea influenţa alte voturi care să vină către anumite partide politice. Aşa că nu cred că există vreun guvern care doreşte să se sinucidă şi să vină să spună nu ne interesează voturile noi scoatem la concurs pe bune posturile de inspectori sau directori şi îl alegem pe cel mai bun care trebuie să aibă viziune şi devotament. Doar dacă s-ar produce o implozie, dar asta ar fi avut loc dacă noi am fi fost o ţară normală. Probabil că dacă în Parlament ar mai rămâne singur parlamentar, Parlamentul tot ar exista. Societatea civilă la noi este moartă. Deşi ar trebui să intervină nu o face. Ar trebui să intervină chiar pe aceste chestiuni. Dar societatea civil, din punctul meu de vedere, este reprezentată tocmai de dascăli care sunt expresia intelectualităţii.
„Nu am ajuns la nivelul de gândire european”
Există o corelaţie între piaţa muncii, mediul universitar, respectiv Uniunea Naţională a Barourilor din România ?
Nu, nu există aşa ceva. Nu există în niciun domeniu. Deşi Uniunea Naţională a Barourilor are o convenţie cu şapte facultăţi de drept agreate, şase ale Hexagonului plus una de la Bucureşti, din mediul privat, în ultimii opt ani o singură întâlnire a avut şi asta la insisteţele mele, în această primăvară. A fost un început dar din nefericire de la această întâlnire a lipsit tocmai reprezentantul Ministerului Educaţiei. Piaţa muncii absoarbe foarte puţin din absolvenţii Facultăţilor de Drept. Anul trecut au intrat în Baroul Dolj, opt candidaţi, nu au fost toţi absolvenţii Facultăţii de Drept din Craiova. Pe raza a şapte judeţe au intrat 15 candidaţi.
Unde se găseşte familia în procesul educaţional ? Avem cultura asta ?
E greu să ne schimbăm. Nu am ajuns la nivelul de gândire european. E mult până acolo, să ajungăm şi profesorii şi elevii să gândească liber să accepte şi unii şi alţii, schimbul de idei, dar această chestiune se face prin istorie. Dar noi ne raportăm la nişte criterii la care alţii se raportează de sute de ani. Ar trebui să se discute mai multe despre asociaţiile părinţilor, despre implicarea acestora. Mă feresc să fac afirmaţii grave, dar din păcate, foarte puţini părinţi se implică în educaţia copiilor. Nu există motivaţie nici pentru familie… Alta este viziunea în UE. Ei au studii pe zeci de ani, ştiu pe ce direcţii se va îndrepta eduaţia. Noi nu avem aşa ceva. Nu ne intersează pentru că ne conduc oameni care nu şi-au făcut studiile la vremea potrivită.
Interviu realizat de MARGA BULUGEAN
