În perioada 9 – 15 mai 2011 Casa Corpului Didactic Dolj organizează cea de-a IV-a ediţie a Săptămânii CDI-urilor în judeţul Dolj, având drept scop popularizarea centrelor de documentare şi informare realizate în unităţile şcolare şi creşterea numărului de beneficiari ai educaţiei din mediul rural de-a lungul întregii vieţi.
Cu acest prilej, în cele 36 de centre de documentare şi informare existente până în prezent, vor avea loc activităţi cultural – educative cu scopul promovării acestora ca un spaţiu – resursă în unitatea şcolară, un loc de cultură, deschidere, întâlnire şi integrare socială şi culturală, dar şi loc de formare continuă pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.
Centrele de documentare şi informare reprezintă centre de resurse pluridisciplinare subordonate casei corpului didactic prin O.M. nr. 3328/2002, care pun la dispoziţia elevilor, cadrelor didactice şi a comunităţii locale informaţii pe suporturi diferite (fond de carte, reviste, casete audio, video, CD ROM-uri, calculatoare etc.) în vederea asigurării accesului la informaţie actuală şi egalităţii şanselor tuturor elevilor indiferent de mediul din care provin, pentru promovarea inovaţiei pedagogice şi introducerea noilor tehnologii în practicile pedagogice şi educative curente.