Băgaţi în spital de o şoferiţă neatentă

0
318

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut vineri seara, în Craiova, cinci persoane, între care un copil de 10 ani, fiind transportate la spital, două dintre ele cu leziuni grave.

Potrivit poliţiştilor de la Biroul Rutier Craiova, vineri seara, aproape de ora 23.00, Mihaela Cojocaru, de 28 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Daewoo Cielo pe strada “Henri Coandă” din municipiu, la intersecţia cu “Calea Bucureşti” nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire” şi a intrat într-un autoturism marca Honda care circula pe “Calea Bucureşti”, condus de Victor Pădeanu, de 29 de ani, tot din municipiu. În urma impactului, autoturismul Honda a fost proiectat pe trotuarul din stânga unde a accidentat doi pietoni, mamă şi fiu, care treceau prin zonă. La faţa locului au fost solicitate echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, cinci persoane fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Este vorba despre şoferiţa din Cielo, Mihaela Cojocaru, care a fost rănită grav, cei doi pietoni – Iuliana Rădulescu de 37 de ani, care a scăpat cu răni uşoare, şi fiul ei Paul, în vârstă de 10 ani care a suferit răni grave –, dar şi de cele două persoane din Honda, respectiv şoferul, Victor Pădeanu şi pasagera de pe locul din dreapta, Ştefania Stănucă, ambii accidentaţi uşor după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. În urma cercetării efectuate la faţa locului, poliţiştii de la Biroul Rutier Craiova au stabilit că Mihaela Cojocaru a fost vinovată de producerea accidentului, pe numele ei fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru vătămare corporală gravă, din culpă.