Edupedu.ro: Începerea şcolii la 1 septembrie şi un număr mai mare de zile procesului de instruire

0
1212

Mai multe asociaţii ale elevilor din ţară au anunţat că îi vor trimite preşedintelui Klaus Iohannis un apel formulat în urmă cu 10 zile, prin care solicită garantarea unui număr mai mare de zile de şcoală, mai mare decât cel de acum, şi începerea anului şcolar 2021/2022 pe 1 septembrie. Trimis anterior Guvernului şi Parlamentului, apelul inserează cerinţa imperativă ca „România să nu aibă cel mai comprimat an şcolar din UE”. Asociaţiile de elevi menţionează că dezbaterile din aceste zile, în care ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a decis modificarea structurii anului şcolar, astfel încât vacanţa de primăvară să fie prelungită, ca niciodată, nu a făcut decât să scoată la iveală una din marile probleme ale sistemului de învăţământ: în România, dreptul la educaţie s-a transformat într-un drept la vacanţă. România este una dintre cele trei ţări europene cu cele mai puţine zile de şcoală din Europa, în jur de 165, la fel ca Malta şi Albania, spun experţii europeni într-un raport „The organisation of school time in Europe” realizat de ageţia executivă pentru educaţie a Comisiei Europene. La polul opus, Danemarca şi Italia au câte 200 de zile de şcoală. Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a decis ca România să menţină şi anul viitor doar 34 de săptămâni de şcoală.