Borussia Dortmund – Malaga (în tur 0-0)
Stadion: „Signal Iduna Park”, astăzi, ora 21:45, TVR 1, Dolce 1, Digi 2
Echipe probabile
Dortmund: Weidenfeller – Piszczek, Subotici, Hummels, Schmelzer – Gundogan, S. Bender – Grosskreutz, Gotze, Reus – Lewandowski. Antrenor: Jurgen Klopp.
Malaga: Caballero – J. Gamez, Lugano, Demichelis, Antunes – Toulalan, Camacho – Joaquin, J. Baptista, Isco – Saviola. Antrenor: Manuel Pellegrini.
Arbitru: Craig Thomson (Scoţia).
Protagonistele unui sezon excelent în Ligă, „surprizele” Dortmund şi Malaga vor încerca în această seară să-şi desăvârşească „capodoperele” cu o calificare în semifinalele competiţiei. Favorită, măcar la o primă vedere, porneşte formaţia germană, nu neapărat remiza albă din tur plasând-o în pole-position, ci avantajul terenului propriu, unde are procentaj maxim până acum. Fie că adversara s-a numit Real Madrid, Manchester City, Ajax sau Şahtior Doneţk. Mai mult, doar Cristiano Ronaldo a reuşit să perforeze defensiva galben-negrilor pe „Iduna Park”, într-un meci încheiat cu 2-1 în favoarea gazdelor. Dintre echipele enumerate mai sus, ucrainenii lui Mircea Lucescu au păţit-o cel mai rău, cedând la scor de neprezentare (0-3) în manşa secundă a „optimilor”.
Cât o priveşte pe Malaga şi evoluţiile sale în afara arenei „La Rosaleda”, numai una din cele 5 vizite europene făcute în acest sezon ar scoate-o în afara calificării. Este vorba despre un 0-1 înregistrat în faza anterioară cu FC Porto, gol încasat însă în urma unui ofsaiad nesemnalizat. În rest, andaluzii au învins o dată (3-0 cu Anderlecht) şi au remizat de trei ori (0-0 cu Panathinaikos, 2-2 cu Zenit şi 1-1 cu AC Milan).
Drama lui Pellegrini! „Vrem să-i aducem un strop de bucurie antrenorului nostru”
Finalul săptămânii trecute a adus o veste tragică pentru antrenorul Malagăi, Manuel Pellegrini. Tatăl său a decedat, căzând victima unui fulger. Imediat tehnicianul a plecat în ţara sa natală, Chile, urmând a ajunge în Germania doar azi, după funeralii. „Vrem să facem tot posibilul pentru a-i aduce un strop de bucurie tehnicianului nostru” a spus căpitanul Weligton. Fundaşul va absenta însă în această seară, fiind suspendat după cartonaşul galben încasat în tur. Situaţie în care se află şi mijlocaşul la închidere, Iturra. Malaga a cedat în acest week-end în Primera, 2-4 pe terenul lui Sociedad, rezultat ce a făcut-o să coboare de pe locul 5 pe 6, la 4 puncte de ultima poziţie (4) ce asigură participarea în Ligă, poziţie ocupată chiar de Sociedad. „Albaştrii” n-au aliniat însă pe „Anoeta” titularii obişnuiţi, Caballero, Toulalan, Gamez, Isco, Saviola sau Baptista negăsindu-se în primul 11.
De cealaltă parte, tot într-un 4-2, dar victorios, a fost implicată şi Dortmund, codaşa Augsburg căzându-i victimă. Rezultat prin care, Borussia şi-a consolidat poziţia secundă, distanţându-se la 6 „lungimi” de principala urmăritoare, Leverkusen (1-1 cu Wolsfurg). Despre titlu nu mai poate fi vorba, Bayern încoronându-se încă de sâmbătă (1-0 la Frankfurt), cu 6 runde înainte de finiş.
Pentru confruntarea din această seară, Jurgen Klopp nu are nici un suspendat, ci doi incerţi: Hummels şi Blaszczykowski. Doar în ceea ce-l priveşte pe ultimul lucrurile sunt ceva mai delicate, Hummels fiind fat de presa germană în formula de start.