Cele trei partide, care formează Uniunea Social Liberală (PSD, PNL şi PC) s-au reunit, sâmbătă la Romexpo, fiecare în congrese extraordinare în cadrul cărora au fost adoptate rezoluţii privind necolaborarea cu PDL şi Traian Băsescu şi s-a oficializat tandemul Victor Ponta – premier şi Crin Antonescu – preşedinte. În deschiderea Congresului PSD, Victor Ponta a rupt scrisoarea de la Traian Bãsescu, în faþa delegaţilor declarând cã nu are ce negocia cu şeful statului şi cã respinge “trocul” propus. Peste câteva ore, delegaţii PSD, PNL şi PC s-au reunit într-un miting comun la care au luat parte 10.000 de oameni. PSD Dolj s-a deplasat la Bucureşti cu 69 de delegaţi şi cu 200 de membrii.
Preşedintele României, Traian Băsescu, le-a scris vineri, 6 aprilie a.c., liderilor USL că îşi va da demisia din funcţie, dacă opoziţia acceptă modificarea Constituţiei şi reducerea mandatului preşedintelui la patru ani astfel încât alegerile prezidenţiale să aibă loc în noiembrie 2012, simultan cu cele parlamentare. “Vreau să ştiţi că este un domn în România, domnul Băsescu îl cheamă, care ieri a făcut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit şi o scrisoare de la domnia sa. Nu am citit-o, am sperat că scrie demisie. Nescriind însă demisie, aş vrea, cu permisiunea dumneavoastră, să îi dau un răspuns lui Traian Băsescu. Acesta e răspunsul nostru pentru ei: nu avem ce discuta şi negocia cu Traian Băsescu, nu avem nevoie de minciunile şi propunerile lui otrăvite. Suntem un partid care a rezistat în aceşti ani împotriva regimului Traian Băsescu. Suntem un partid care ştie ce înseamnă să fie minţiti de Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta în deschiderea Congresului PSD, rupând scrisoarea în aplauzele delegaţilor.
Ion Iliescu nu a participat la Congresul PSD din motive medicale
Declaraţiile lui Victor Ponta cu privire la scrisoarea lui Traian Băsescu, au fost susţinute de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care la rândul lui a spus că preşedintele României trebuie să îşi dea demisia pentru a discuta cu opoziţia, pentru că “nu mai are nimeni încredere în el”: “Să îşi dea demisia şi mai discutăm după aceea (…) Indiferent că demisionează sau nu, sfârşitul lui e stabilit”. Adrian Năstase a continuat, spunând că Traian Băsescu a lansat propunerile sale înainte de congresele formaţiunilor USL pentru că se ştie deja despre scenariul pe care l-ar prefera acesta referitor la organizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în toamnă, cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu ca eventual candidat pentru funcţia de şef al statului. Pesedinţii au avut şi o abesenţă importantă, în persoana lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, care nu a participat la Congres din cauza unor motive medicale, însă Victor Ponta a afirmat că Ion Iliescu a urmărit Congresul social-democraţilor de la televizor: “M-a felicitat domnul preşedinte Ion Iliescu. Din cauza unor motive medicale, din fericire nu grave, ne va urmări de la televizor. Cel pe mâna căruia a lăsat partidul va avea grijă să fie bine”.
“Avem o ţarã care are nevoie de noi toţi”
Crin Antonescu, preşedintele PNL a declarat, sâmbătă, la Congresul de la Romexpo, că dincolo de diferenţele dintre partidele care au constituit Uniunea, este nevoie ca o perioadă să stea împreună, iar această construcţie să reziste un ciclu de guvernare. “Particularitatea acestor congrese este cã noi, un partid nedezminţit de dreapta, vom da votul pentru un premier de stânga. Poate şi mai spectaculos este cã PSD probabil va învesti ca şi candidat al USL şi al sãu la Preşedinţia României un om de dreapta. Acestea sunt însã, la nivelul cel mai de sus, semnele angajamentului unei construcţii împreunã”, a spus Crin Antonescu. Copreşedintele USL a mai afirmat că aceastã construcţie trebuie sã câştige alegerile, fie locale, parlamentare şi prezidenţiale şi “trebuie sã reziste un ciclu de guvernare”. “Avem nevoie acum, pentru o vreme, să stăm împreună, sã construim împreunã fiecare cu ce avem mai bun, pentru cã suntem douã partide, douã ideologii, dar avem o ţarã care are nevoie de noi toţi”, a afirmat Crin Antonescu .
Trei rezoluţii, votate de trei Congrese
Congresul PSD a adoptat trei rezoluţii privind interdicţia colaborării cu PDL şi Traian Băsescu, desemnarea de candidaţi comuni ai USL pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, desemnarea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu drept candidaţi pentru funcţiile de premier şi preşedinte. “Partidul Social Democrat se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu şi cu reprezentanţii Partidului Democrat Liberal în planul administraţiei locale, în Parlament sau în Guvern. Decizia adoptată astăzi este în conformitate cu prevederile punctelor 3.1.4 (alin b); 3.1.5: 4.5.2.6; 4.5.3.5 şi 8.9 din protocolul de funcţionare al USL”, se arată în prima rezoluţie. Aceasta menţionează că “PSD reconfirmă astfel politica de alianţe decisă anterior, precum şi determinarea de a guverna în plan local şi central alături de partenerii din cadrul USL, respectiv alături de Partidul Naţional Liberal şi de Partidul Conservator”. Delegaţii la Congresul PSD au adoptat şi rezoluţia privind desemnarea de candidaţi comuni ai USL în alegerile locale, în cazul consiliilor judeţene şi al municipiilor reşedinţă de judeţ, precum şi pentru alegerile parlamentare, cu susţinerea comună a unui candidat la funcţia de prim-ministru, iar la alegerile prezidenţiale va fi tot un candidat comun sub sigla USL. În această rezoluţie se arată şi că prevederile protocolului de colaborare al PSD cu Alianţa de Centru Dreapta completează dispoziţiile statutare ale partidelor şi sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate organizaţiile formaţiunilor politice semnatare. A mai fost adoptată şi rezoluţia privind desemnarea lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta în poziţiile de candidaţi oficiali ai USL la funcţiile de şef al statului şi prim-ministru. Documenteul prevede că mandatul lui Victor Ponta în calitatea de candidat USL pentru funcţia de prim-ministru este “punerea în aplicare a programului USL, începând cu setul de măsuri pentru relansare economică, astfel încât România să-şi reia creşterea şi să devină un stat cu o economie stabilă şi competitivă la nivel european”. Conform aceluiaşi document, mandatul lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României este “transformarea instituţiei prezidenţiale într-un factor real de mediere, echilibru şi coeziune naţională, concomitent cu scoaterea sa din zona oricărui partizanat politic”. Aceleaşi rezoluţii au fost adoptate şi de Congresul PNL şi cel al PC.
“Sunt onorat şi vreau să fiu prim-ministru al acestei ţări cu sprijinul dumneavoastră”
În jurul orei 13.30 pesediştii, peneliştii şi peciştii s-au reunit. În cadrul reuniunii USL, Victor Ponta a susţinut cã nu vrea sã fie ca premierii numiţi de preşedintele Traian Bãsescu: “Uitaţi-vã la cei doi premieri numiţi de preşedintele Traian Bãsescu, domnul Boc şi domnul Ungureanu. şi gândiţi-vă la România ca la o casã în care locuim cu toţii. Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să mai meargã la şcoalã, le-a spus părinţilor noştri sã nu se mai ducã la spital că nu mai sunt bani. A venit Ungureanu şi a început sã ne vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai gãseşte. Vreau să explic de ce accept, sunt onorat şi vreau să fiu prim-ministru al acestei ţări cu sprijinul dumneavoastrã. Pentru că pe alţii nu i-am auzit şi nu i-am luat în serios. Nu vreau să mă pună Bãsescu nimic nicăieri. Nu vreau să mă voteze în funcţie nici Ridzi, nici Pãsat, nici Anastase, Boldea, nici Oltean, vreau să mă votaţi dumneavoastră, vreau să mă voteze românii”.