Patru ani de închisoare pentru o evaziune de peste 1,8 milioane de lei

0
362

Un craiovean trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru o evaziune de peste 1,8 milioane lei, a fost găsit vinovat de judecătorii de la Tribunalul Dolj şi a fost condamnat, vineri, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de procurori cât şi de inculpat.

Reamintim că, în urmă cu aproape un an, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Dolj au definitivat cercetările într-o cauză penală privindu-l pe Valentin Sfîrlogea, de 45 ani, din Craiova. Bărbatul, cercetat pentru evaziune fiscală, a fost reţinut pe 25 mai 2011, pentru 24 de ore, ziua următoare primind mandat de arestare preventivă. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că Valentin Sfîrlogea şi-a înfiinţat o societate comercială, SC Valdia Impex SRL Craiova, având ca obiect de activitate în principal achiziţionarea şi comercializarea cerealelor, dar şi prestări-servicii în agricultură. În perioada ianuarie 2007 – septembrie 2009, acesta a desfăşurat activităţi de intermediere în comerţul cu cereale precum şi prestări servicii în silvicultură (împăduriri, erbicidări, întreţinere), fără a evidenţia în documentele contabile veniturile realizate, însă au fost înregistrate cheltuieli fictive, care nu aveau la bază operaţiuni reale. Consecinţa activităţilor desfăşurate a fost sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma totală de 1.830.120 lei.

În iunie 2011 bărbatul a fost trimis în judecată, iar vineri, 6 aprilie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au găsit vinovat de evaziune fiscală şi l-au condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, menţinând faţă de el arestarea preventivă. În plus, instanţa a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra patrimoniului inculpatului şi al părţii responsabile civilmente SC Valdia Impex SRL – Craiova, până la concurenţa sumei de 1.830.120 lei, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale şi penalităţi de întârziere aferente, calculate conform Codului fiscal până la data achitării integrale a debitului. Bărbatul nu mai are voie să fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi, conform sentinţei pronunţată de instanţă. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.